Artistul vizual Mircea Cantor expune proiectul Prag resemnat la Gent (Belgia) pornind de la o casă tradiţională românească, în cadrul expoziţiei urbane de anvergură TRACK, pana pe 16 septembrie 2012. Proiectul este realizat cu sprijinul Institului Cultural Român Bruxelles. Casa din lemn din Maramureş a fost remontată la Gent de către o echipă de meşteri români, iar prin proiectul său Mircea Cantor va prezenta publicului atât arta şi meşteşugurile tradiţionale româneşti cât şi o reinterpretare a simbolisticii arhitecturale. Organizată de Muzeul de Artă Contemporană din Gent (S.M.A.K), expoziţia reuneşte operele a 41 de cunoscuţi artişti contemporani din întreaga lume şi invită publicul să reflecteze şi dialogheze cu artiştii asupra unor realităţi urbane actuale. Numeroase evenimente culturale se vor desfăşura de-a lungul itinerariului urban jalonat de operele artiştilor. hotnews.ro
Despre Mircea Cantor













