Banner
Banner

  • Mărește dimensiunea fontului
  • Dimensiunea fontului normală
  • Micește dimensiunea fontului

28 iunie 2017 ora 19 - Lansare de carte la Bruxelles, într-o zi de doliu național

Email Imprimare PDF

Într-o zi cu însemnătate tragică pentru România, și mai ales pentru partea ei estică, Basarabia, pe 28 iunie are loc la Bruxelles lansarea cărții „BLOCAȚI ÎN LABIRINT”, prima apariție editorială semnată de George Simion.

Foarte puțină lume cunoaște Republica Moldova. Acest mic stat la granița Uniunii Europene este o nebuloasă, chiar și pentru români. Un al doilea stat românesc, creat la dispariția Uniunii Sovietice, a cărui singură menire era să se unească cu Patria-Mamă, este actualmente statul cu cea mai mare migrație, la nivel mondial, după Siria. Cartea „Blocaţi în labirint” este o experienţă editorială unică, dedicată în primul rând cetăţenilor Republicii Moldova. Lucrarea relevă principalele mituri fondatoare pentru statul dintre Prut și Nistru şi explică motivele pentru care este ultimul stat din Europa. Niciun basarabean nu va mai privi realitatea din jur la fel după citirea cărţii.

Autorul, George Simion, este președintele Platformei Unioniste Acțiunea 2012 și un activist civic care s-a făcut remarcat prin hotărârea de care dă dovadă. Simion mărturisește: “Nu cred că sunt vreun mare scriitor, dar mă bucur că am reușit să inventariez şi să demontez majoritatea atacurilor și minciunilor exprimate împotriva ideii unirii Republicii Moldova cu România. Și, după cum bine știți, nu sunt puține deloc. E un pas înainte al mișcării unioniste și, sper, un punct de pornire în discursul pe care să îl avem înspre restul compatrioților noștri, unii poate binevoitori, dar neștiutori ai realităților și fragili în fața manipulării anti-românești și anti-europene fără precedent care are loc în spațiul dintre Prut și Nistru”.

Pe 28 iunie se împlinesc 77 de ani de la raptul teritorial din 1940, când armatele sovietice au ocupat vechile teritorii ale Basarabiei, nordului Bucovinei și Ținutului Herţei, o suprafață de 50.762 km2 cu aproximativ 4 milioane de locuitori, consecință directă a Pactului Molotov-Ribbentrop. A urmat o perioadă dramatică, marcată de deznaționalizare, deportări și crime față de populația băștinașă.

Bruxelles este primul loc în care cartea va fi lansată, apoi va urma un turneu în Diaspora și în Țară. Evenimentul începe la ora 19:00, la bar-lounge-ul 133 Chez Adrien din rue Jourdan 133.

 

 
        
August 2017
Lu Ma Mi Jo Vi Du

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

11

12

13

14

15

16

17

18

19

20

21

22

23

24

25

26

27

28

29

30

31


Curs Valutar
RON - EUR 4.5883
RON - TRY 1.1069

Utilizatori

We have 85 guests and 0 members online