Vechea preocupare omenească pentru evadarea din realitate poate fi cultivată cu succes în bătrânul burg medieval. În Belgia, inima Europei, nu departe de Marea Nordului. O stranie senzaţie de irealitate te învăluie când te preumbli de-alungul canalelor, pe străzile pietruite ale vechiului burg, străjuite de catedrale medievale, clădiri cu ornamente complicate şi ciocolaterii la parter. Este efectul Bruges asupra călătorului. Pentru est-europeanul exasperat de relaţia cu metropola sa agresivă, evadarea e cu atât mai profundă. Civilizaţie, estetică urbană, linişte. Toate acestea, prietenia oraşului şi a localnicilor sunt palpabile şi îţi influenţează încă din prima zi starea de spririt.

Mică lecţie de istorie

Trebuie spus că, mult timp înainte de a deveni destinaţie pentru călători sofisticaţi şi personaj principal de film alături de Colin Farrell, Bruges a fost unul dintre oraşele importante ale Europei medievale. Sub oblăduirea conţilor flămânzi şi a ducilor Burgundiei, în secolele 12-15, aşezarea a devenit port major, centru comercial şi financiar, producător de textile şi gazdă bună pentru arhitecţi, pictori sau pentru operele lor.

A decăzut mai târziu, odată cu colmatarea canalelor ce-i deschideau calea comercială spre Marea Nordului. Turiştii au sosit încă din secolul 19 şi de atunci nu s-au mai oprit, cu atât mai mult cu cât municipalitatea s-a preocupat în amănunt de recondiţionarea oraşului. Bruges e o gravură vie.
 
O zi pe marginea canalelor

O plimbare prin Bruges trebuie să înceapă cu un urcuş în turnul din piaţa centrală, ce oferă, se pare, privelişti magnifice pe deasupra oraşului. Sau nu. La o adică, sunt 366 de trepte până în vârf, iar viaţa la nivelul mării e la fel de frumoasă.
 
Plimbarea poate începe, prin urmare, cu o cafea sau o bere belgiană la una dintre terasele cochete ale oraşului, întinse pe marginea canalelor sau în pieţele înconjurate de clădiri cu arhitectură tipic flamandă şi vitralii.

E bine în Markt, în piaţa centrală, la umbra turnului, în mijlocul lumii, şi pe străduţele alăturate, înţesate cu restaurante şi magazine cu suveniruri. E bine pe lângă canalul Groenerei, la sud de Markt, în apele căruia se reflectă podurile medievale, cerul şi raţele care planează pe deasupra.

 

E bine şi pe Mariastraat, în continuare spre sud, pe lângă magazine de bijuterii şi ciocolaterii. Iar când te eliberezi din străduţele strâmte medievale şi ajungi brusc în spaţiul amplu din Minnewater Park, rămâi mut: în faţa ta e un lac înconjurat de copaci, iar pe mal vieţuiesc zeci de lebede, raţe şi alte păsări, totul într-o perfectă armonie. Ca la începuturile lumii.

Depinde de sezon, dar, în principiu, bărcile încărcate cu hoarde de turişti se vor prelinge uşurel pe canale de dimineaţă până seară. Turişti mulţi sunt şi pe Steenstraat sau Zuidzandstraat, unde se găsesc cele mai multe magazine. Şi totuşi, la câteva străzi distanţă de aglomeraţia din centru, oraşul devine aproape pustiu.

Muzee, biserici, picturi
 
Bruges e un muzeu în aer liber. Catedrale, clădiri vechi de sute de ani, foste sau actuale centre administrative sau comerciale oferă lecţii de istorie şi arhitectură în fiecare zi pentru copiii belgieni care se preumblă, cu foi de hârtie şi feţe preocupate, analizând detaliile.

Groeningemuseum şi fiecare biserică adăpostesc adevărate comori: picturile flamanzilor, printre care Hieronymus Bosch şi Jan van Eyck.

Pânzele povestesc chinurile necredincioşilor şi „Judecata de Apoi”, „Madonna şi Copilul” lui Michelangelo stau tăcuţi nu departe, în Catedrala Notre Dame, o picătură din sângele lui Hristos e venerată în Basilica Sfântului Sânge şi toată apropierea de moarte şi de Dumnezeu e impresionantă chiar şi pentru un agnostic.

OSTEND, GHENT ŞI ANVERS
 
Rubens şi lumina nordului

Ostend
e la doi paşi de Bruges. Simţi imediat ce ieşi din gară că, dincolo de graniţa oraşului, nu mai e decât marea. Oraşul mic şi cochet, străbătut rapid de autobuze, pare pustiu pe la amiază. Şi chiar aşa e: mulţi localnici sunt pe malul mării, pe plaja inundată de lumina soarelui nordic ori pe esplanada de alături.

Oameni de toate vârstele se plimbă admirând marea sau poposesc într-un bistrou de pe margine. Supa pescarului din Ostend, salata de creveţi cu multă verdeaţă, ceai negru cu rom şi, în general, acel sentiment care te mai loveşte din când în când: viaţa e plăcută.
 
La vest de Bruges, găseşti oraşul universitar Ghent, iar pe malurile canalului din centrul istoric, în fostul port, pe străzile Graslei şi Koornlei, îi găseşti şi pe studenţi, stând la taclale, cu o bere în faţă. Tot acolo, probabil, una dintre cele mai frumoase clădiri, care adăpostea pe vremuri ghilda pescarilor liberi, puternica asociaţie profesională. 

 

Mai aglomerat şi mai viu decât Bruges, Ghent se bucură de o moştenire culturală la fel de bogată. O vizită în Catedrala Sfântul Bavo confirmă acest lucru: nume roase picturi ale flamanzilor timpurii şi, deasupra tuturor, stârnind şoapte în liniştea bisericii, capodopera fraţilor Van Eyck - Adoraţia Mielului Mistic, una dintre cele mai influente lucrări din istoria picturii.

Nu doar diamante


Anverse
mai mult decât centru un de prelucrare a diamantelor din întreaga lume şi port important, al doilea ca mărime din Europa. E mai mult decât fostă gazdă a atelierului lui Peter Paul Rubens, şi, în prezent, pentru picturile acestuia. Mai mult decât casă a designerilor flamanzi, ai căror precursori din Evul Mediu exportau îmbrăcăminte şi textile în Italia.

E mai mult prin aceea că e un oraş uman. Iar asta se vede într-o duminică după-amiază liniştită, în Groenplaats, nu departe de catedrală, bun loc de plimbare, colorat de florilevânzătorilor ambulanţi.

UTILE

Un fel de ghid de supravieţuire

CUM AJUNGI. Reţeaua de cale ferată e excelentă. Din subsolul aeroportului din Bruxelles, trenurile pleacă la fiecare oră spre Bruges. De aici, e accesibil fiecare oraş al Belgiei: Ostend e la 15 minute, Ghent la maximum jumătate de oră, iar Bruxelles şi Anvers la circa o oră.

CE VORBEŞTI. Flamandă, adică olandeză cu mici diferenţe, dacă poţi. Altfel, fără griji, franceză sau engleză. Belgienii care interacţionează cu turiştii sunt poligloţi.
 
CE MĂNÂNCI. Tocăniţă flamandă cu sos de bere sau fructe de mare. Creveţii uriaşi şi soicile din Marea Nordului sunt mai gustoase decât cele din ape le Mediteranei, spre exemplu. Sunt sute de feluri de bere, de la cea albă nefiltrată până la cele de abaţie puternic alcolizate, excelente pentru o zi răcoroasă. Evident, ciocolată de toate felurile, întotdeauna proaspătă.

CÂT PLĂTEŞTI. O cameră dublă de hotel la Bruges poate cos ta de la 60-70 de euro. Preţul mediu urcă spre 80-100 de euro la unul dintre micile şi cochetele hoteluri aproape de centrul oraşului. 

 sursa: evz.ro