Economia belgiană a ieşit din recesiune în trimestrul al treilea, cu un avans de 0,5%, comparativ cu cele trei luni precedente, potrivit estimărilor publicate vineri de Banca Naţională a Belgiei. În termeni anuali, PIB a continuat să scadă, cu 3,5%, dar declinul s-a atenuat comparativ cu cel de 4,2% consemnat în trimestrul al doilea. În intervalul aprilie-iunie, economia s-a contractat cu 0,1% faţă de primele trei luni ale anului, când declinul a fost de 1,8%. Economia belgiană a început să se contracte în trimestrul al treilea din 2008, cu 0,2% faţă de cel precedent, urmat de o scădere de 2,1% în ultimele trei luni ale anului.

Ca şi Belgia, zona euro urmează să iasă din recesiune în trimestrul al treilea, potrivit estimărilor.

Comisia Europeană anticipează pentru intervalul iulie-septembrie un avans de 0,2% al economiei din zona euro, după un recul de 2,5% în primul trimestru şi de 0,1% în cel de-al doilea. lesoir.be