Belgia a decis să prelungească cu zece ani, până în 2025, viaţa celor mai vechi trei reactoare nucleare, atât pentru a preveni problemele de livrare, cât şi pentru a redresa bugetul federal, conform căruia producătorii vor trebui să contribuie, anual, cu sume cuprinse între 215 şi 245 milioane de euro, în perioda 2010 - 2014. Ministerul pentru Energie a emis un comunicat în care precizează că sumele de bani ar trebui să vină de la compania francezeă GDF Suez, care a concesionat centralele prin intermediul Companiei electrice Electrabel.

 Printul Philippe de Belgia si sotia sa printesa Mathilde se afla in Arabia Saudita pentru indeplinirea unei misiuni economice importante. In perioada 28-29 octombrie printul se va afla  in Emiratele Arabe Unite. 

Video ; Detalii despre misiune 

Cipriotul Marcos Baghdatis a câştigat duminică turneul de la Stockholm (Suedia), după ce a trecut în finală de Oliver Rochus (Belgia), scor 6-1, 7-5, informează site-ul oficial al comeptiţiei dotate cu premii totale în valoare de 600.000 de euro. Baghdatis şi-a asigurat un cec în valoare de 93.000 de euro şi 250 de puncte ATP, în timp ce Rochus a câştigat 49.000 de euro şi 150 de puncte ATP.

Cipriotul Marcos Baghdatis a câştigat duminică turneul de la Stockholm (Suedia), după ce a trecut în finală de Oliver Rochus (Belgia), scor 6-1, 7-5, informează site-ul oficial al comeptiţiei dotate cu premii totale în valoare de 600.000 de euro. Baghdatis şi-a asigurat un cec în valoare de 93.000 de euro şi 250 de puncte ATP, în timp ce Rochus a câştigat 49.000 de euro şi 150 de puncte ATP.

Pe o ploaie mocaneasca de octombrie lupii daci s-au intrecut iarasi pe sine si au decimat fara mila Olanda, "portocala mecanica" dovedindu-se in final doar o echipa nervoasa, motivata, insa neinspirata si lipsita de solutii in fata unei echipe a Romaniei robuste care a aratat din nou ca stie sa se mobilizeze in momentele dificile si sa "muste" din adversar cand se asteapta mai putin. Meciul a inceput nepromitator pentru noi, echipa de start fiind una improvizata, "artileria grea" a echipei fiind blocata undeva in traficul bruxellois si ajungand abia la sfarsitul primei reprize. In ciuda lipsei majoritatii titularilor, echipa de start a rezistat cu brio atacurilor furibunde ale olandezilor, reusind chiar sa puna in pericol in cateva randuri buturile portii adverse prin tasnirile inspirate ale mijlocasilor.

Trei oraşe europene au fost premiate anul acesta de Comisia Europeană pentru măsurile "verzi" luate de autorităţile locale. Gent (Belgia), Sutton (o suburbie a Londrei) şi Nantes (Franţa) sunt trei localităţi în care protecţia mediului, reducerea poluării şi dezvoltarea durabilă sunt concepte de bază pentru edilii locali, lucru certificat marţi, în urma unei ceremonii desfăşurate la Cracovia, şi de responsabilii Comisiei Europene. Oraşul belgian Gent a câştigat Premiul CITIVAS pentru proiectul autorităţilor locale de dezvoltare a pistelor pentru biciclete, pentru închiderea circulaţiei rutiere în centrul istoric al oraşului şi amenajarea în zonă a unei extinse zone pietonale, pentru iniţierea unui program de închiriere de biciclete pentru studenţii din oraş, precum şi pentru planul de a construi un garaj pentru 10.000 de biciclete.

Şeful diplomaţiei britanice, David Miliband, a devenit candidatul-surpriză pentru noul post de ministru de Externe al Uniunii Europene. Pe fondul unei dezbateri intense pe tema numirii fostului premier Tony Blair în funcţia de preşedinte al UE, şi ea prevăzută în Tratatul de la Lisabona, un număr tot mai mare de capitale europene s-au concentrat pe realizările lui Miliband. “The Times” notează că nici un diplomat european nu crede că ambele posturi de prestigiu ar putea fi ocupate de o singură ţară, motiv pentru care Marea Britanie nu îl promovează pe Miliband. În spaţiul european, spune cotidianul britanic, există sentimentul că Miliband ar fi mai acceptabil decât fostul său şef, asociat apropiat al lui George W. Bush şi suporter entuziast al războiului din Irak.