Caroline Wozniacki a castigat cel mai dramatic şi mai emoţionant meci al actualului sezon din tenisul profesionist. A patra jucătoare a lumii, puştoaica în vârstă de 19 ani a fost protagonista unor scene absolut uluitoare. Chinuită de crampe musculare - de altfel, de la începutul săptămânii joacă având pulpa piciorului înfăşurată într-o faşă elastică - frumoasa blondă s-a prăbuşit efectiv pe teren, în al zecelea game al setului decisiv. În acel moment, scorul era de 6-0, 6-7, 5-4, 30-30 în favoarea Carolinei.

Cum îşi epuizase cele zece minute prevăzute de regulament pentru îngrijirile medicale, toţi spectatorii – inclusiv părinţii danezei – au asistat uluiţi la încercările Carolinei de a se ridica şi de a continua lupta, deşi era evident că o nouă cădere era inevitabilă dacă meciul nu se termina în cel mai scurt timp.

„După ce am trimis mingea în fileu, am simţit o durere intensă şi nu am mai putut sta pe picioare. M-am prăbuşit şi, în timp ce eram întinsă, căutam din priviri pe cineva să mă ajute să mă ridic. Durerile erau foarte mari”, a rememorat, la câteva ore după incident, Caroline. Găsind resurse de nimeni bănuite, daneza a reuşit să se ridice, dar se vedea cât de mult suferă. Era atât de evident, încât parcă simţeai durerea în proprii muşchi. Şchiopătând, stăpânindu-şi cu greu lacrimile de durere, a revenit la serviciu, a câştigat următoarele două mingi şi, implicit meciul!
Finalul a fost o descătuşare. Copleşită de durere, a izbucnit în plâns, iar drumul până la bancă a fost un calvar. Atât pentru ea, cât şi pentru mama ei, care plângea cu sughiţuri în tribune. Indiferent de rezultatul finalei de duminică seara, fata ei – cea mai tânără jucătoare din Top 30 WTA - este adevărata campioană a acestui sezon!
 
Povestea meciului

După câteva ore petrecute la masaj, cu duşuri alternante calde-reci pe muşchi şi după ce a mâncat câteva cubuleţe de zahăr pentru a se reface, Caroline a apărut în faţa jurnaliştilor. Era tot fata frumoasă şi plină de viaţă pe care o ştie între circuitul. „Ar fi trebuit să câştig meciul repede, în două seturi, şi atunci nu aş mai fi avut asemenea probleme”, a recunoscut daneza, care a condus cu 6-0 şi 5-2. Mai mult, a avut şi două mingi de meci! „Din acel moment, Vera a început să joace foarte agresiv şi m-a forţat să greşesc şi astfel am ajuns în decisiv”, a mai explicat Caroline. Sau, cum foarte bine au caracterizat cei de la WTA partida, pentru Wozniacki totul s-a transformat dintr-o plimbare în parc într-un thriller. Setul decisiv a fost ceva de povestit nepoţilor, prin dramatismul său. După pauza de 10 minute regulamentară, pentru îngrijiri medicale, Caroline a revenit mult mai puternică pe teren şi a condus cu 3-1. Dar crampele au început din nou să apară, iar pe fond de durere nici deplasarea pe teren nu mai este la cote normale. Zvonareva – finalistă anul trecut la Turneul Campioanelor – a profitat şi a câştigat următoarele trei game-uri, conducând cu 4-3. Caroline a „spart” din nou serviciul rusoaicei şi a revenit la conducere (5-4) şi s-a intrat în acel game istoric.
„Acum mă simt foarte bine, mai ales că am câştigat în astfel de condiţii. Nu am nici cea mai vagă idee cum am reuşit să mă ridic, nu am nici cea mai vagă idee de cum am reuşit să înving, dar sunt foarte fericită că am izbutit. După meci am făcut masaj, mult masaj. Întreg staff-ul meical a fost alături de mine, este minunat să vezi atâţia oameni în jurul tău. Este extraordinar. Sper să mă refac bine până la următorul meci”, a mai spus Wozniacki, care, cu două victorii din tot atâtea partide, şi-a asigurat deja calificarea în semifinalele turneului.
 
 Ce a dus la această desfăşurare?

Momentele dramatice petrecute joi seara îşi au, însă, originile, într-o întâmplare petrecută săptămâna trecută, la turneul de 220.000 de dolari din Luxemburg. Acolo unde daneza a abandonat, tot din cauza crampelor musculare, în faţa jucătoarei locale, Anne Kremer, când conducea cu 7-5 şi 5-0. Deşi ea a declarat sus şi tare – inclusiv în conferinţele de persă susţinute la Doha – că abandonul a survenit din cauza durerilor şi că nu era corect să câştige şi să nu poată juca în următorul meci, toată lumea i-a sărit în capm, punându-i abandonul pe seama unor posibile legături cu mafia pariurilor. Este de presupus ca, în cazul în care nu ar fi existat atâtea suspiciuni, Caroline să fi abandonat şi joi. Dar a preferat să joace efectiv până la epuizare, să joace riscând o accidentare mai gravă (de la crampe  la ruptură muscular drumul este foarte scurt) pentru a-şi apăra numele. Şi a făcut-o de o manieră entuziasmantă.

Turneul Campioanelor devine Turneul Accidentatelor

Programat la finalul sezonului şi gândit ca un regal al tenisului feminin, Turneul Campioanelor din acest an şi-ar putea schimba fără probleme numele în Turneul Accidentatelor. Aflate la finalul unui an epuizat, şi puse în faţa unor adversare foarte puternice -  lucru normal, din moment ce turneul adună la start cele mai valoroase opt jucătoare din lume - jucătoarele au început să cadă ca spicele. După ce Dinara Safina a abandonat după primul meci, joi seara şi înlocuitoarea acesteia din Grupa Albă, Vera Zvonareva, a spus adio competiţiei. Locul ei, pentru ultimul meci din grupă, va fi luat de a doua rezervă oficială a turneului, poloneza Agnieska Radwanska. Abandonul Verei a venit la doar câteva ore de la cel mai dramatic meci al acestui an din WTA, cel cu daneza Caroline Wozniacki.
 
sursa: adevarul.ro