Adrian Moraru este unul dintre membri fondatori ai Institutului pentru Politici Publice un think tank românesc specializat în analize şi propuneri de politici publice în domenii cheie pentru România.

Înainte de alte detalii, demisia lui Daniel Morar trebuie văzută ca fiind una dintre cele mai serioase palme date politrucilor de la noi, niciunul fără pete (dosare) şi care vând - cumpără orice în ţara asta. Chiar nu mai credeam că cineva mai dă doi bani pe instituţia demisiei în România , am făcut şi pariuri de-a lungul ultimilor ani cum că nici un politician sau personaj susţinut politic şi ajuns în funcţii înalte nu mai are curajul asumării demisiei. Perfect sau imperfect cum o fi, Daniel  Morar trebuie văzut nu ca un erou, ci ca un profesionist responsabil  şi care, la un moment important în istoria României, a făcut un pas în faţă riscând cariera în numele unor valori în care credea. Aceste calităţi păreau atât de greu de găsit în România anului 2005, de exemplu, proaspăt lăsată să respire liber după înlăturarea stilului elefantin de control politic a tot ce mişcă în ţară al lui Adrian Năstase. O parte dintre aceste calităţi s-au ascuţit la Daniel Morar odată ce a preluat această funcţie, fiind conştient că singura ieşire din această luptă în care a intrat e aşa cum spunea Churchill, să mergi înainte (If you're going through hell, keep going). Disputa care a dus la demisia lui Morar este mult mai complexă, desigur. Aşa cum o citesc eu este războiul aripii competente cu cea incompetentă din justiţie, disponibilă - ca să îşi acopere minusurile - să facă orice serviciu clasei politice plină de indivizi pătaţi şi mânjiţi din cap până în picioare (da! avem destui dintr-ăştia în clasa politică , de fapt politicul a ajuns un fel de cimitir al elefanţilor pentru tot felul de rataţi profesional din societatea românească). Deşi sunt tentat, nu aş începe în paralel o discuţie despre moralitate şi competenţă, aprecierile despre moralitate fiind până la urmă subiective.

Am spus-o deja, prin Institutul pentru Politici Publice alături de care sunt de peste 10 ani, că nu este admisibil ca in fruntea Parchetului General să fie numit un procuror fără experienţă la nivel de dosare grele de corupţie. Nu mă refeream nici la Morar, nici la nimeni în mod deosebit, ci la faptul că pur şi simplu România nu îşi poate permite, în acest moment, să dea pe mână domeniul atât de sensibil şi cel mai important pentru credibilitatea ţării, unor nepregătiţi care vor lua de bun tot ceea ce le va cere clasa politică. Nu pledez pentru nimeni în particular, ci pentru realism şi decenţă şi am cerut clasei politice ca, dacă tot a recunoscut recent  public că este dirijorul sistemului de justiţie, măcar să aibă decenţa să recunoască faptul că de credibilitatea conducerii justiţiei depinde în mod fundamental soarta României.
..............................

Articolul complet este disponibil online aici: Daniel Morar - Preşedinte