Data de 10 Mai, sărbătoarea Regatului României, interzisă de comuniști, ignorată de către autorităţi după 1989, este legată de trei evenimente semnificative din istoria modernă a ţării noastre:

1) Pe 10 Mai 1866, Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen depune jurământul în faţa Parlamentului.

2) Pe 10 Mai 1877, Carol I proclamă solemn Independenţa României. Fără acest moment, Unirea din 1918 nu ar fi fost posibilă.

3) Pe data de 10 Mai 1881, Carol I a fost încoronat ca Rege al României, iar ţara a fost ridicată la rangul de Regat. Coroana, expresia independenţei şi suveranităţii a fost confecţionată simbolic din oţelul tunurilor de la Plevna.

Cu ocazia ac
estei zile, subliniem încă o dată necesitatea unei dezbateri pertinente în legătură cu revenirea României la forma de stat monarhică, formă de stat care i-a caracterizat întregul său trecut milenar, până la actul din 30 decembrie 1947.
Actuala situaţie politică a ţării este caracterizată, printre altele, de lipsa reperelor morale, profesionalismului, patriotismului luminat, de disputele între instituţiile statului, instabilitatea scenei politice sau lipsa prestigiului internaţional. Tot mai mulţi oameni s-au săturat de cuvintele goale ale politicienilor care au condamnat poporul român la foamete, exod şi umilinţă. Realităţile actuale ale acestui sistem politic se asemănă cu cele din 1866.

Imediat după Revoluţia anticomunistă, adevărata elită intelectuală a ţării şi diasporei sugera revenirea României la forma de stat monarhică. Din păcate, mai-marii politicii româneşti post-decembriste, speriaţi de posibilitatea pierderii privilegiilor care li se întrezăreau (şi pe care le vedem astăzi) au preluat propaganda sovietică anti-reg
alistă, refuzând ideea unei reveniri la monarhie. O revenire firească, întrucât actul de abolire a monarhiei din 30 decembrie 1947, conform principiilor elementare ale dreptului are toate argumentele să fie considerat nul. Nulitatea sa este determinată de faptul că  a fost luat în condițiile șantajului sovietic, nu a fost consultată populaţia în legătură cu schimbarea formei de stat iar legiferarea abdicării regelui şi proclamării republicii (reprezentată de Legea 363) nu a întrunit în Parlament nici măcar cvorumul de şedinţă. De asemenea, în faţa Divinităţii, regele Mihai I a fost uns de către Biserică în calitate de Rege al României, iar acest act reprezintă un legământ sacru care a fost desfiinţat de ocupaţia bolşevică şi pe care Biserica are datoria să îl condamne.
Considerăm că revenirea la forma de stat monarhică reprezintă o prioritate a României, aceasta fiind prima măsură în vederea clădirii din temelii a unei noi clase politice, capabilă să schimbe actualii politicieni şi atributele acestora. Până când acest deziderat nu va fi realizat, politica românească va continua să se bălăcărească în mediocritate, iar costurile acestui lux îl plătim cu toţii. În acest context, 10 mai este sărbătoarea uitată a unei ţări care a uitat ce înseamnă bucuria.

Mihai Cucerzan