Şiretenia PSD şi vicelnia lui Victor Ponta sunt ca două noduri gordiene. În strânsoarea lor, reforma legislaţiei electorale se sufocă cu aceeaşi rapiditate cu care distinsul premier s-a dovedit de-atâtea ori capabil să promită, chiar şi trezit din somn: „voi face” şi „voi drege”!

Când în noiembrie 2014 a trecut prin două tururi de scrutin prezidenţial, România a încheiat democraticul proces electoral cu o palmă groasă peste obrazu-i fin şi cu o imagine, în plan extern, îndeajuns de şifonată pentru ca îndreptarea ei să fie imposibilă fără eforturi herculiene.


Românii din afara ţării au fost atât de umiliţi atunci de către propriul lor guvern, încât rudele şi prietenii rămaşi acasă (altfel destul de apatici când vine vorba de implicare în viaţa cetăţii) s-au mobilizat ireproşabil pentru a-l pedepsi pe vinovat.

Rezultatul a fost sec: Victor Ponta a pierdut în faţa contracandidatului Klaus Iohannis la o diferenţă pe care nici cei mai abili analişti nu îndrăzniseră să o prezică.

Fusese prea de tot.

Caracterul de premeditare şi zelul stahanovist puse în slujba operaţiunii guvernamentale de împiedicare a „străinilor” în a-şi exercita un drept fundamental s-au dovedit atât de străvezii, încât au putut fi ghicite de la mii de kilometri depărtare în vorbele, privirile şi gesturile premierului-candidat, ale miniştrilor săi de Externe (Corlăţean şi Meleşcanu), în general, ale tuturor figurilor de primă linie din USD/USL 2.

PSD a comis atunci un act de cataclismice proporţii, plasând România, fără nicio exagerare, în rând cu state infinit mai rudimentare din punct de vedere democratic, precum uşor putem găsi în Asia Centrală, de pildă.

În final, usturătorul eşec de la prezidenţiale a făcut ca PSD şi Victor Ponta să promită întregii ţări că vor pune întregul os şi toată energia în slujba unei corecţii fundamentale: introducerea în legislaţia electorală a votului prin corespondenţă, chiar pe a votului electronic.

Presiunea electorală şi cea a străzii (nu uitaţi că în Bucureşti şi în alte câteva oraşe s-a ieşit atunci masiv în stradă) nu le-au mai oferit, imediat după 16 noiembrie, nicio marjă de manevră.

Confruntaţi cu realitatea dură, au trebuit să promită, chiar şi de la tribuna Parlamentului, că o vor şterge cu trecutul şi vor moderniza accesul românilor plecaţi afară la urna de vot.

“Soluţia corectă din punctul de vedere al Guvernului este o legislaţie care să permită un altfel de vot, fie votul prin corespondenţă, fie votul electronic, pentru că trăim într-o epocă modernă. Deci din punctul de vedere al Guvernului, şi este o propunere pentru dumneavoastră, un vot electronic care să asigure accesul tuturor românilor aflaţi peste graniţe este soluţia tehnologică susţinută”, declara premierul Victor Ponta, în 25 noiembrie 2014, la dezbaterea din plenul Parlamentului pe marginea organizării dezastruoase a alegerilor prezidenţiale, pe care le pierduse fără drept de apel cu numai nouă zile înainte.

Ce a urmat ulerior?

Ei bine, două lucruri diametral opuse.

Pe de o parte, un flirt constant, dar numai de imagine, cu diaspora, materializat prin înnoirea şi reînnoirea promisiunii că PSD va face totul pentru înlesnirea accesului concetăţenilor plecaţi afară la procesul electoral din ţară.

Pe de altă parte, ABSOLUT NIMIC în planul acţiunii concrete.

Mai mult decât atât, au pedalat în forţă pe tergiversarea, dincolo de limitele bunului simţ şi ale datoriei istorice, a oricărui demers legislativ care să facă posibil, chiar începând cu anul electoral 2016, votul prin corespondenţă.

Pentru o ilustrare lipsită de echivoc a situaţiei în care ne aflăm la acest moment, permiteţi-mi să citez din articolul scris de colegul Romulus Georgescu, apărut recent în România liberă: „La nivelul comisiei electorale s-au creat trei subcomisii, care au avut în atenție restul proiectelor: una s-a ocupat de Legea partidelor şi Legea finanţării partidelor şi a campaniilor, a doua de Legea alegerilor locale, iar a treia de Legea alegerilor parlamentare. De altfel, cele trei subcomisii au finalizat deja proiectele care au fost discutate, ieri, în plenul comisiei electorale. Cu alte cuvinte, legea separată pentru diaspora nu face, deocamdată, obiectul nici unei subcomisii, fiind în stadiul declarațiilor de intenție. Dacă restul proiectelor se apropie de finalizare, cel referitor la diaspora nu are niciun termen concret, în afară de promisiunea generală a comisiei potrivit căreia întreaga legislație electorală va fi finalizată până în luna iunie a acestui an”.

Atenţie!

Dacă lucrurile vor mai curge, fie şi o scurtă perioadă, în aceeaşi notă, românii din diaspora îşi pot lua de pe acum adio de la votul prin corespondenţă pentru scrutinul parlamentar din 2016, în condiţiile în care legislaţia în vigoare nu permite schimbarea regulilor jocului cu mai puţin de un an înaintea următoarelor alegeri.

Şi în condiţiile în care, în luna iulie, Parlamentul intră în vacanţă, iar un proiect al legii prin corespondneţă trebuie, înainte de toate, scris, apoi discutat şi trecut prin comisiile parlamentare de specialitate, iar ulterior votat în plenul Legislativului.

Pe deasupra, orice proiect de lege poate fi contestat la Curtea Constituţională, deci trebuie musai luată în calcul şi o asemenea variabilă, la rându-i cronofagă, cronofagă, cronofagă.

Cum în acest moment comisia de Cod electoral este dominată de aleşii PSD, care fac şi desfac acolo chiar dacă liderul lor a pierdut alegerile şi situaţia-i politică devine pe zi ce trece mai precară, iar partidul tot mai măcinat de vicisitudini externe şi bătălii interne, şansele ca o răsturnare spectaculoasă să se producă în lipsa unui şoc veritabil sunt extrem de scăzute.

Or, PSD consideră în continuare, cum a făcut-o şi în trecut, că nu are absolut niciun interes politic în a înlesni accesul românilor din diaspora la vot.

În locul unei atitudini constructive, care ar presupune găsirea de către PSD a acelor pârghii prin care, de fapt, să-i convingă pe românii plecaţi că le merită votul, social-democraţii rămân captivi unui fel de a privi lucrurile falimentar pe termen lung – şi pentru ei, şi pentru electorat.

Ciudat, nu îi interesează deloc nici faptul că un asemenea mod de gândire falimentar a fost şi la ultimele alegeri!

Iar semnalul că, la momentul de faţă cel puţin, nu ne putem aştepta la o schimbare de optică în această privinţă poate fi captat inclusiv din spusele extrem de proaspete ale preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, pe care nu puţini încep să-l vadă şi drept posibil preşedinte al PSD: “Trebuie să ne uităm la actuala legislație, să vedem cine are responsabilitate și împreună cu instrumentele noastre să modificăm legea, astfel încât, în timp util, AEP, MAE, MAI să poată să propună secții de vot în zonele în care sunt comunități românești. Votul prin corespondență este după ce asiguri toate condițiile”.

Senzaţia de tergiversare respiră prin toţi porii în declaraţia de mai sus, scopul imediat, uşor de intuit, ţinând de evitarea cu orice preţ a intrării în vigoare a votului de la distanţă pentru alegerile de anul viitor.

Iar senzaţia asta devine cu atât mai puternică cu cât recitim şi recitim, şi recitim prima parte a afirmaţiei lui Ponta, pe care am citat-o la începutul acestui text:„Soluţia corectă din punctul de vedere al Guvernului este o legislaţie care să permită un altfel de vot, fie votul prin corespondenţă, fie votul electronic, pentru că trăim într-o epocă modernă.

Deci “pentru că trăim într-o epocă modernă”, spunea spăşitul Victor Ponta la sfârşitul lui noiembrie trecut, când încă nu se refăcuse după duşul rece de la urne, şi am ţinut să subliniez aceste cuvinte pentru a pune într-o cât mai relevantă antiteză poziţia de acum a lui Zgonea (şi de fapt a întregului PSD) cu mieroasa atitudine a premierului de acum trei luni şi jumătate.

Atunci, în noiembrie 2014, tehnologia ne permitea evitarea oricărui derapaj sau inconvenient, iar acum, în martie 2015, – surpriză şi stupoare! - tehnologia, iată, nu ne-ar mai permite atâta lux.

Ce avem, deci, aici?

PSD se sufocă, cu fiecare 24 de ore care trec, sub presiunea anchetelor DNA, care ţintesc lideri social-democraţi de la centru sau din teritoriu şi, cred eu cu tărie, sub efectele erodării pe care o produce în general guvernarea.

În acelaşi timp, însă, în toată această nebunie liderii PSD gândesc în perspectivă, se raportează cotidian la viitor.

Viitorul este şi el o prioritate, iar acest viitor e încarnat de alegerile din 2016.

Pur şi simplu, nu vor ca diaspora să aibă vreun cuvânt de zis nici la anul, aşa cum nu au vrut ca aşa ceva să se întâmple nici anul trecut.

Ce imagine obţinem?

Păi, cu un ochi se uită la DNA şi la reorganizarea partidului, iar cu altul privesc spre scrutinul din 2016. Cu un picior fug de procurori, cu altul aleagră spre atingerea unor noi culmi la viitorul scrutin.

Netrecut prin nicio reformă internă autentică, PSD-ul tânărului Ponta e ca PDSR-ul bătrânului Iliescu.

Nu se poate raporta la viitor decât cu mentalitatea din trecut.

Continuarea AICI...