Curtea Constituţională a confirmat alegerile şi a respins contestaţia PSD, în care se cerea repetarea turului II al alegerilor pentru preşedinţia României. Curtea Constituţională l-a validat pe Traian Băsescu în funcţia de Preşedinte al României, el întrunind cel mai mare număr de voturi din cele valabil exprimate. În exercitarea atribuţiilor sale constituţionale şi legale, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a adoptat Hotărârea nr. 42 din 14 decembrie 2009, privind stabilirea şi aducerea la cunoştinţa publică a rezultatului alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al României, în cadrul celui de-al doilea tur de scrutin desfăşurat la 6 decembrie 2009. Hotărârea este definitivă.

Reprezentativa de tineret a României a debutat cu dreptul la Campionatul Mondial Under 20 de la Narva, Estonia, reuşind să învingă sâmbătă echipa Belgiei, cu scorul de 5-3 (0-1, 1-2, 4-0), la capătul unui meci nerecomandat cardiacilor, precizează Federaţia Română de Hochei pe Gheaţă (FRHG).

Reprezentanţii Biroului Electoral Central (BEC) au întrerupt azi, la prânz, renumărarea buletinelor de vot declarate nule, din cauza oboselii, dat fiind că au lucrat pe tot parcursul nopţii, urmând să reia procedura mâine dimineaţă. Membrii BEC au numărat până la ora 14:00, 70.000 de voturi nule, din cele 138.000. Dintre acestea, 629 de voturi valabil exprimate au fost pentru Traian Băsescu şi 552 pentru Mircea Geoană, după verificarea buletinelor de vot declarate nule în 24 de judeţe.

"Fraudele se înregistrează în special la nivel local. Primarii şi activiştii încearcă să influenţeze votul, de multe ori fără cunoştinţa conducerii centrale a partidelor. Vor să se facă remarcaţi prin rezultate bune", explică Daniel Barbu, profesor de Ştiinţe politice la Universitatea din Bucureşti.

Inflaţia anuală a crescut în noiembrie cu un punct procentual, la 4,4%, după opt luni consecutive de scădere, şi va urca într-un ritm similar şi în decembrie, la 4,5%, din cauza majorării preţurilor la carburanţi şi a accizei pe tutun, potrivit analiştilor intervievaţi de Reuters.

Acum şi aici, vorbele moderatorului naţional Robert Turcescu, românii care sunt în străinătate trebuie să afle de la noi, cei din ţară, că nu sunt cu nimic mai prejos decât noi. Drepturile lor, ca şi ale noastre, în ceea ce priveşte ţara a căror cetăţenie o deţin nu pot fi puse în discuţie.O face doar PSD-ul.