Sport: Azi totul vine de la Bruxelles, de la subvenţii, fotbal şi până la berea Leffe. Pentru că Înalta Poartă s-a mutat de la Moscova spre capitala noului imperiu european, atenţia multora se îndreaptă acolo. Poli Timişoara nu merge să întrebe Comisia Europeană despre subvenţii pentru agricultură sau despre miliardul de euro pentru România, nici să afle care dintre portarii lui Anderlecht, Daniel Zitka şi Davy Schollen şi-a revenit după convalescenţă, doar să se lămurească pe sine dacă merită să continue incursiunile europene. În condiţiile în care Dinamo Zagreb a fost penalizată cu trei puncte şi va juca următoarele meciuri de acasă fără spectatori, Sabău are nu numai şansa reabilitării după catastrofa cu Steaua, ci îşi joacă chiar viitorul ca antrenor la o echipă cu pretenţii.

MAE inaugureaza un cont pe twitter pentru informatii privind organizarea si desfasurarea alegerilor prezidentiale si a referendumului national in strainatate. „Vom comunica pe Twitter pe tema modului in care organizam efectiv alegerile in strainatate. Nu vrem sa dublam comunicatele oficiale, care se regasesc pe site-ul MAE.

Gripa AH1N1 poate fi transmisă şi de persoanele care nu prezintă simptomele bolii, iar în spatele unui bolnav sunt zece purtători ai virusului, de aceea respectarea normelor elementare de igienă şi izolarea la domiciliu sunt măsuri esenţiale pentru prevenirea maladiei, a spus Adrian Streinu Cercel, secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Adrian Streinu Cercel."Dacă oamenii nu vor sta acasă când sunt bolnavi, iar părinţii vor alerga cu copiii bolnavi la grădiniţă sau la şcoală, gripa se va extinde rapid. În spatele unui om bolnav sunt zece purtători ai virusului gripal. De aceea recomandăm populaţiei să se autoizoleze şi să ceară sfatul medicului prin telefon. Bolnavii vor merge la consultaţii la medicul de familie, când la cabinet sunt mai  puţini bolnavi" .

Unul dintre cei mai mari duhovnici ai României, părintele Teofil Părăian, de la mănăstirea Sâmbăta de Sus, judeţul Braşov, a decedat în cursul acestei nopţi. Părintele fusese internat ieri după-amiază la secţia de terapie intensivă a Spitalului Municipal din Cluj-Napoca.

Începând cu data de 01.11.2009, datorită trecerii la confecţionarea paşapoartelor electronice, Serviciile Publice Comunitare pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple, din următoarele judeţe: Argeş, Arad, Brăila, Bihor, Buzău, Călăraşi, Galaţi, Caraş Severin, Cluj, Dolj, Gorj, Giurgiu, Covasna, Harghita, Ialomiţa, Ilfov, Satu Mare, nu mai primesc cereri de eliberare paşapoarte turistice pentru cetăţenii cu domiciliul în România, prin intermediul misiunilor diplomatice.
Acest lucru implică prezenţa titularilor în ţară. Cetăţenii proveniţi din judeţele amintite mai sus, dar care au domiciliul permanent în străinătate, vor putea depune cereri de paşapoarte cu domiciliul în străinătate la misiunile diplomatice şi oficiile consulare, având în vedere că aceste documente se procesează încă la Direcţia Generală de Paşapoarte.
Secţia Consulară


Comisia I a Adunării Generale a ONU pentru dezarmare şi securitate internaţională a adoptat joi, prin consens, proiectul de rezoluţie româno-german referitor la cheltuielile militare şi informarea obiectivă privind chestiunile militare, anunţă Ministerul de Externe. Rezoluţia este intitulată „Informaţii obiective asupra aspectelor militare, inclusiv transparenţa în cheltuielile militare” (Objective information on military matters, including transparency of military expenditures) şi are drept coautori alte 75 de state. Documentul va fi supus aprobării Adunării Generale în decembrie 2009, când se estimează că va fi adoptat fără vot, se arată într-un comunicat al Ministerului de Externe.

La finala naţională Global Battle Of the Bands din acest an, desfăşurată în Jukebox live club (fost Becker Brau live), trofeul a fost câştigat de trupa bucureşteană PhenomenOn, iar celelalte premii au fost: Best New Comer - The Evolution, Timişoara; Best Rock - ParadigmA, Sibiu; Best Alternative - Evo, Bucureşti, Best Progressive - Mishu Călian Band din Cluj.Juriul, în proporţie de 75% internaţional (Belgia) - cu  Luc Luypaerts (organizator A Rock Festival, producător şi director GBOB), Patrice de Matos de Morais (director artistic şi producător Arts 4 Development, profesor şi compozitor), Cristin Tomeci (Director GBOB şi Music Europe) - a avut de ales dintre următoarele trupe: A.D.N. (Craiova), Band For Rent (Cluj), Evo (Bucureşti), KinEthics (Bucureşti), Kumba (Bacău), Lazybones Division (Arad), ParadigmA (Sibiu), PhenomeOn (Bucureşti), Rava (Iaşi), ReDLine (Bucureşti), Six (Arad), Sonatic (Timişoara), The Evolution (Timişoara), Blood Print (Cluj) şi Mishu Călian Band (Cluj).