Colindatul, jocurile cu măşti, pluguşorul şi toate celelalte ritualuri specifice sărbătorilor de iarnă sunt simboluri ale mitologiei româneşti, unică în spaţiul european. Doina Işfănoni, etnolog la Muzeul Satului povesteşte care sunt semnificaţiile obiceiurilor şi tradiţiilor de Crăciun din ţara noastră.

Cele 12 zile, între 23 decembrie şi 7 ianuarie, sunt considerate sacre. Cei care deschid sărbătorile de iarnă sunt copiii, mesageri ai timpului sacru, care pornesc în Ajunul Crăciunului pe la rude şi vecini, pentru a anunţa începutul sărbătorilor cu o urare simplă şi directă: „Bună dimineaţa la Moş Ajun/ Ne daţi/ Ori nu ne daţi?" sau „Bună dimineaţa la Moş Ajun,/Daţi-ne un colac bun".

Însemnul lor distinctiv, în anumite zone este băţul de Piţărău sau Colindeaţa, o nuia frumos decorată sau, în satele de pe Valea Jiului, un steag ornat cu basmale, fire de busuioc, ciucuri coloraţi, tămâie, un ban de argint şi un clopoţel. Colindătorii primesc nuci, mere şi covrigi, toate simboluri ale rodniciei şi bogăţiei.

Nuca este simbolul stabilităţii, iar miezul de nucă întruchipează crucea. Mărul este simbolul fetelor de măritat, dar şi cel al păcatului. Covrigul este expresia pâinii, care înseamnă rodnicia pământului şi trupul lui Iisus. Aşadar, între simbolurile magice şi credinţa creştină are loc o simbioză cu o valoare extraordinară în afirmarea creativităţii româneşti.

În seara de Ajun începe şi colindatul cetelor de tineri, cete care se pregătesc cu câteva săptămâni înainte ca să înveţe colindele şi jocurile tradiţionale. Există peste 40 de colinde. În funcţie de meseria gazdei se cântă colinde de păstor, vânător, pescar, agricultor, sau colinde pentru fecior şi fată, prunci sau tineri căsătoriţi.

În Transilvania şi în Bihor, cetele de colindători sunt însoţite de Turca/Cerb, formula aducând în atenţie sincretismul a două simboluri consacrate - colindatul şi jocurile cu măşti, fiecare evocând o direcţie distinctă de spiritualitate. Turca, spre exemplu, întruchipează zeitatea arhaică a vegetaţiei, adorată în cadrul sărbătorilor dionysiace, şi exprimă fertilitatea, rodnicia şi belşugul.

Colindatul căluşerilor din anumite zone - Alba, Hunedoara, Timiş, Caraş-Severin - cu minunatele costume tradiţionale şi purtând brâul tricolor, alături de iederă şi de pene de fazan, colindatul cu steaua al celor mici, Vicleimul şi Irozii - cele din urmă, cu un vădit caracter religios, completează o zonă ceremonială de fast şi deopotrivă, de încărcătură spirituală.

Există în multe sate credinţa că, dacă nu eşti colindat, nu-ţi va merge bine în anul care vine.

Masa de sărbători la români

Există credinţa că dacă vrei să te bucuri de bogăţie şi de spor în casă în anul următor, masa de la Crăciun şi până la Bobotează trebuie să fie plină de bucate alese. În centrul mesei se află colacul Crăciuniţei, un colac frumos împletit, care în multe părţi din Transilvania are modelate în aluat mâinile Crăciunoaiei, femeia care a ajutat-o pe Fecioara Maria să nască, potrivit legendei româneşti.

Alături de colacul Crăciunoaiei, pe masă se găsesc multe alte bunătăţi: felurile, plăcinte,cozonaci, prăjituri, nenumărate sortimente de cârnaţi,caltaboşi, tobă, sângerete, friptură şi nelipsitele sarmale. Principala materie primă pentru prepararea mâncărurilor de Crăciun este carnea de porc şi nu întâmplător este aleasă, preferată. Porcul, în tot spaţiul românesc este un simbol precreştin, în cadrul vechilor sărbători practicate la solstitiul de iarnă, în cinstea Zeului Soare.Tăiatul porcului -sacrificul sângeros al animalului la Ignat şi "pomana porcului" - sunt obiceiuri străvechi,care atestă filiaţiunea cu ritualurile antice de sacrificare a porcului, substitute symbolic al zeiţei Demeter, zeiţa pământului, pentru a asigura fertilitatea pământului.

De Anul Nou, românii pregătesc plăcinta cu răvaş sau mămăliga cu bani. Cel care găseşte banul în mămăligă, va avea noroc tot anul următor. În funcţie de zonă, există alte variante: unii fac un fel de tocană în care cel care găseşte o bucăţică anume din porc, precum coada sau urechea, va avea un an bun.

Boboteaza se sărbătoreşte cu piftie pe masă.

Obiceiuri de sărbători la oraş

În oraşe, intelectualii au început să recultive spiritul sărbătorilor şi organizează grupuri de tineri care să colinde. De asemenea, în toate bisericile, în cele trei zile de Crăciun, sunt cântate colinde religioase. De asemenea, în Moldova, este tradiţia ca după Anul Nou, colindătorii de la sate să meargă să îi colinde pe orăşeni.

În capitală, din păcate, obiceiurile nu îşi mai păstrează puritatea. Trupe de colindători din diferite zone vin să colinde în pieţele publice ca să atragă atenţia şi să câştige cât mai mulţi bani. Ei nu vin pentru a oficia colindatul, ci pentru a câştiga bani, denaturând astfel mesajul obiceiului. Aceste „extensiuni" ale colindatului, mai ales în Bucureşti, reprezintă un fenomen la limita dintre aberaţie şi autentic, dintre sacru şi profan.

 

romanialibera.ro