In  misiune

Poate una dintre cele mai mari provocari ale experientei mele de emigrant este cea legata de "misiunea" ciudata in care am sentimentul ca ma aflu :). Cumva nu cred ca m-am nimerit in centrul de putere european in mod intamplator si nici etapele evolutiei (sper:)) umane sau cetatenesti nu le gasesc a fi hazard. Cu alte cuvinte, mi se pare ca odata ce putem actiona pentru binele colectiv este absolut fantastic si cu adevarat necesar! Cu riscul de a ma considera nebuna, fapt care oricum nu m-ar deranja prea tare, fiindca dupa aproape 10 ani departe de Maramures, nu pot avea nici eu pretentia de sa fiu intreaga la minte si la suflet:) cred ca aceasta este menirea mea. Cu totii putem alege asa ceva,  e adevarat, insa unii au ocazii cu adevarat speciale, date de soarta sau cautate cu lumanarea:).

 

Mecca si reintoarcerea la samanii din Tara Lapusului sau cum sa nu iti vinzi sufletul

La perena intrebare adresata oricarui emigrant legata de perioada determinata sau infinita a calatoriei, raspund ca, fara indoiala, cand voi afla Mecca, voi face cale intoarsa catre Suciu de Jos sa adorm linistita cu samanii mei. Sunt legata de Romania prin cordoanele mostenirii si bogatiei sufletesti lasate de bunici si de parinti fara de care n-as mai fi. Deloc. Nu ii dau drumul tarii mele fiindca prin prisma egoismului omenesc de care sufar si eu, as muri. Prefer sa sufar amarnic,  prinsa capcana intre doua lumi sau mai mult in nostalgia casei, decat “sa ma integrez”. Cat sa ma mai integrez? Nu ajunge ca imi mor batranii, imi cresc nepotii si imi imbatranesc parintii fara de mine? Cand asezam cap de copil pe perna brodata colorat de femeile Lapusului, bunica imi spunea c-a veni vremea cand eu oi sta la capul ei sa-i dau un pahar cu apa. Zambeam usor gandind ca vrea atat de putin pentru cat rasfat si huzur oferea. Azi aflu cat de scump si rar e un pahar ei cu apa.


 Obsesia Europei sociale si pentru romani

Vad bine ca Europa, prin liderii politici, actioneaza inspre o crestere economica fara cetateni si Romania o urmeaza fara sa cracneasca multe. Si cand te gandesti ca suntem printre cei mai vulnerabili! Sa va dau un exemplu. Zilele trecute cineva ma intreba de ce duc batalia aceasta pentru egalitate sociala cand piata trebuie sa fie libera, toti trebuie sa isi afle un loc de munca, competitia musai sa fie acerba fiindca astfel cei mai dinamici si mai competenti vor castiga. Incercand sa imi stapanesc emotia pe subiect, cred ca discursul acesta poate fi unul filozofic, personal, politic, social, lung si complex sau putem privi lucrurile astfel.
Daca intr-o intreprindere un lucrator X capata 1.500 de euro si unul Y care presteaza exact aceleasi servicii precum X primeste 800 se cheama batjocura. Imi pare rau, dar aceasta nu este Europa pe care o sustin si nici dezvoltarea sanatoasa de care avem nevoie pentru noi si generatiile care vin, ba cred ca e chiar la mintea cocosului. Eu nu am copii, dar va intreb pe voi, care-i aveti, chiar vreti sa se loveasca de aceleasi greutati, prejudecati, gauri legislative, restrictii, dezinformare, ignoranta si nedreptate sau luptam sa fim cu adevarat demni peste hotare? Stiu ca in contextul actual de criza multi romani, spanioli si alte natii lovite de grele incercari sunt multumiti cu o remuneratie mai mica crezand ca nu au de ales. Sa fim seriosi, in sectoarele in care avem contracte de munca negociate colectiv de catre partenerii sociali, e limpede ca trebuie respectate. Acolo unde nu exista asa ceva, ei bine, statul indica un salariu minim pe economie. Asa functioneaza lucrurile in economiile sustenabile si de succes, vezi spre pilda tarile nordice precum Suedia si Danemarca. Comportamentul acesta nu se cheama protectionism ci premizele unei concurente loiale. Sigur ca subiectul merita o detaliere mult mai ampla, poate dezbatem pe viitor.
Am facut insa referire la aceste aspecte si pentru ca numele mi-e legat de o serie de articole legate de tema dumpingului si precaritatii, si poate o clarificare este binevenita.
Indraznesc va intreb, traim asa numai sa ne umplem buzunarele si burtile sau incercam sa ne depasim limitele? Nu ma astept ca amaratii porniti dintr-o zona defavorizata, un sat uitat de lume, unde pruncii tremura cand vad o coaja de paine, sa schimbe soarta, dar noi, cei care avem parghiile? Putem dormi noaptea linistiti? Chiar asa, stam limitati si redusi, complet hipnotizati de cifra remuneratiei si-a oportunitatilor de afaceri cu statul incat nu vedem dincolo de gard? Ma vad complet depasita de dracul ce le-a luat sufletul de pot ei sta relaxati dinaintea copiilor ramasi fara parinti, emigranti, si-a batranilor lasati sa moara singuri.

 
Ultimii emigranti, primii europeni

Va spun cu sinceritate, sigur ca batalia aceasta are o nota personala si de subiectivism si cu riscul sa fiu prea transparenta:), va asigur c-am trecut si-am trait incercarile dinainte de 2007 si imediat dupa, de la intrarile ilegale in spatiul Schengen, plata spagii in toate vamile, calatoria la inghesuiala, retinerea in celula aeroportului din Charleroi, expulzare, munca la negru, izolarea cartierelor murdare, greutatea obtinerii cartii de rezidenta si a permisului de munca, reinnoirea acestora, dezvoltarea profesionala, toate din 2004 si pana in prezent. Si eu am mancat paine unsa cu margarina multe saptamani, hainele nu mi-au fost huzur, ce-am adus de-acasa mi-a fost si-n boceluta si-n dulap, am dat cu mopul, am schimbat pruncii, am locuit la doi pasi de mizeria Abatorului din Anderlecht, am "crescut" cu romanii a caror bocanci poarta praf alb de pe santier, cu femeile care fac curat si ingrijesc de batranii belgieni, cu muncitorii care lucreaza in sangele animalelor din macelarii. Faptul ca azi sunt consilier politic la Grupul Social-Democrat din Parlamentul European nu ma detaseaza absolut deloc de alte categorii de lucratori, dimpotriva, explica cred directia in care m-am indreptat:), iar atasamentul si oaresce functie la PSD Belgia imi sustine si mandateaza actiunile politice.

 
Tarniţa

Cand las la o parte obsesia ideatica pentru dreptate sociala, ma gandesc adesea la magia satului meu. Sigur ca sunt baimareanca, dar daca am avut copilaria perfecta a lui Creanga, nu pot sa ma transpun altundeva decat in Tarnita Suciului de Jos. Acolo imi aflu seva, bunicii atotstiutori, apa dulce si rece din fantana mereu limpede, soarele arzator si iubitor de flori de camp, miros de iarba cosita si hrana grostiorului de bivol cu ratata si carnat din borcan de la Anuca. De-acolo cobor in jos pe Dobra, sunt sus in carul cu fan, aproape de ceruri, merg spre casa, fug pe geam si ascult sa scartaie cetera-n camin un joc de-nceput si-un fisculas. Dimineata capat tocana tomnita cu branza de bivol, bureti fripti pa feteu cu branza de capra si vad credinta batranilor care-mi prezic ca musai sa cresc mare si sa dau un sens lucrurilor ce mi-or parea neclare, sa am incredere si la ananghie sa imi aduc aminte de curatenia satului si dorul ce-or purta dupa noi.

 

Asa aprind ganduri sa dau viata valorilor traditionale, asa gandesc “sa roiasca binele, ca vara albinele!”, caci acestea sunt cele ce vor readuce bunastare pe masa romanilor. Sunt avantaj competitiv si inca nu s-a aflat ministru potrivit sa le stearga de praf intr-o strategie nationala pentru dezvoltarea turismului. Sunt nestiute, putin avute de altii si la mare pret de-am avea bun simt si dragoste de adevar, nu doar de burti, sclipici, marci, barci si alte muritoare nimicuri. Hmm, ce ziceti, e alta limba, nu-i asa? E alta lume, sa stiti, si va recomand pentru psihic puternic si suflet curat sa stati de vorba cu batranii Maramuresului meu. Cine stie, poate “innebuniti” si vreti sa schimbati lumea?!

 

De vreti sa mai stam de vorba, ma puteti gasi si pe http://codrutafilip.wordpress.com/

Pentru RomBel de Codruta-Liliana Filip