Trase poarta dupa el. Printre zabrele, o mama, Nana Mia se canta cu durere, intr-o naframa neagra cu puiti. E pruncul cel mic si poate cel mai alintat. Cand s-a dus cel mare in Austria n-a mancat nimic o saptamana. Apoi au invatat-o ca nu-i asa departe si s-a mai incumetat sa-l viziteze.

……

Ghita a Pintii, nu mai era pui, era un zdrahon de om in care ti-ai fi increditata paza. Absolvise o facultate la Cluj, una de agronomie, de ale carei invataminte nu avea sa se foloseasca, asa cum bine banuise si Nana. Il chemasera prietenii din copilarie in Belgia, la munca in constructii. Iar acestea aveau sa se intample cand inca treceam vama romana, ungara, austriaca si germana deopotriva, caci Romania era doar candidata la UE, prin 2004.

Un microbus de-a lu’ Bozga, printre primii din zona ce-au carutat emigrantii satmareni, i-a imbarcat pe toti cei dornici sa parcurga drumul matasii. Era un om vesel, cu pantalonii lasati sub burta mare, multumit sa vada ca masina ii e plina mereu. Transporta persoane de doua ori pe saptamana si daca nu-ti programai din vreme cursa, nici vorba de locuri libere.

Bozga i-a trecut in mare graba Europa si i-a lasat care pe unde, facand cale-ntoarsa cu altii care se intorceau acasa la prunci si la batrani.
Pe Ghita l-a lasat la Bruxelles. Pe Rue de Viaduct, o a strada marocanilor din Ixelles. De-o parte si de alta magazine de second-hand, aprozare, cabine telefonice si internet-cafée cat cuprinde, si intr-un colt de casa, il asteptau viitorii colegi de camera, tineri, plini de entuziasmul tipic varstei, bucurosi de oaspeti.

Cu Bogdan si Flavius crescuse pe campurile si padurile din Necopoi, impartind aceleasi valori si necazuri. Cei doi au plecat de la 18 ani si golbaneau peretii cladirilor in constructie din Bruxelles. Prin emotia revederii, vorbeau fara sa respire de munca grea si tepele pe care le luau in mod periodic. Nu se vazusera de mult timp, nu se incumetau sa treaca granita atat de des. La 90 de zile trebuia sa revii acasa, si, ca sa iesi iar, vamesii cereau o spaga consistenta. Multi au ales astfel sa nu se mai intoarca, asteptand semnalul european al libertatii de miscare depline.

Doua canapele plamanii luate din strada inconjorau masa data in dar de niste vecini. Acolo se adunau sa mananace. Apartamentul mai avea un dormitor si deasupra o mansarda inalta de un metru, atat cat sa-si intinda Ghita salteaua. In picioare n-avea cum sa se ridice. Insa era multumit si nerabdator.

“-Bai, Ghita, ne mananca marocanii astia, mai, de-am putea scapa de ei, sa lucram la belgieni. Is alte preturi, ma…Abdazah, imputitu’ asta ne de 6 euro la ora ma’, si la belgieni iei triplu…”Si face o gramada de bani cu noi, Dracu’…”zice Bogdan.

“-Da, sa vezi, cum umbla prostu’ cu un rondi de duba, tata sparta, si cu gacii aia a lui de nu stii cum sa te uiti, ca-i rochie ori izmene, Domne’ feri’ ma’…si nici vorba de acte”, adauga Flavius gustand amarat din tuica de-acasa.

Bogadn si Flavius isi incarcau bateriile nervoase cu energia noului-venit. Ghita parea increzator si-i asigura ca sunt pe drumul cel bun. “-Nu-i cale de-ntors, de-aici mai plec numa’ cand pot face casa cu Claudia si am bani de masina”, zambeste Ghita.

Povestea continua aici : Ghita a Pintii din Necopoi