“Trista este caprioaraRatacita printre munti.
Dar mai trist este copilul
Care nu are parinti.”
din “Mamelor”, cules de Florin Dumitrescu – Sarmalele Reci
Nu sunt multi care sa poata contrazice: comunismul ne-a lasat o mostenire grea. Insa cel mai grav dintre toate aspectele acestei mosteniri este pentru mine, ca proaspata mama, modul in care s-a incurajat abandonul copilului si deresponsabilizarea parintilor. Acest aspect grav al mostenirii comuniste il platim si astazi. Din 2010, sunt abandonati in medie 1 400 de copii pe an in unitatile sanitare din Romania. Rata aceasta s-a redus simtitor, pentru ca in 2004, potrivit unui raport UNICEF s-au abandonat 9 000 de copii: 1,8% dintre toti copiii nascuti in acel an, au fost abandonati! Si tot in 2004, Romania ocupa primul loc in Europa ca numar de avorturi considerate ca mijloc de contraceptie: din peste 1 milion de sarcini in 2004, mai mult de doua treimi sfarsesc intr-un avort! In 2012 Organizatia Mondiala a Sanatatii inregistreaza in Romania 480 de avorturi la 1 000 de nasteri. In Romania zilelor noastre se fac eforturi mari pentru a remedia aceasta rusinoasa problema care ne pune pe harta Europei ca tara cu cea mai mare rata de abandon a copiilor. Bugetul alocat in 2012 sistemului de protectie a copilului a fost de 670 849 000 lei, putin mai mult de 150 000 000 €.
Acum si intrebarea fireasca: Ce lipseste? Ce poate schimba ideea ca abandonul sau avortul sunt metode de a evita o sarcina nedorita? Fiecare e liber sa aleaga, cred in asta din toata inima. Dar in momentul in care mama a abandonat trei copii ( doi dintre ei cresc in familia mea de 10 ani), creste doi acasa langa ea si ramane pentru a nu-stiu-cata-oara insarcinata si se hotaraste sa intrerupa sarcina inseamna ca exista o lipsa fundamentala in acest tablou. Si nu cred ca e lipsa posibilitatilor materiale, nu! Si nici lipsa interesului asistentilor sociali, a neputintei fizice sau mentinerea sistemului care incurajeaza plasarea copiilor. Dupa mine, ceea ce lipseste este educatia, informarea, cunoasterea. Saracia se naste din si aduce cu sine lipsa educatiei. Orice schimbare trece prin educatie.
Din discutiile avute cu psihologi, asistenti sociali, oameni din sistem si din afara lui, reiese ca prevenirea abandonului la momentul de fata consta in convingerea mamei si a familiei de a-si lua copilul acasa. Dar azi se stie ca experientele negative traite de fat in pantecele mamei sau de copil in prima perioada a vietii lui nu numai ca “ nu se uita”, dar produc schimbari fizice si chimice in arhitectura creierului. Cand experientele timpurii ale copilului sunt pozitive, atasamentul e de tip securizat, atunci putem vorbi de un copil care isi poate dezvolta la intregul potential abilitatile cognitive, sociale, emotionale si de autocontrol al emotiilor. Un copil reintegrat in sanul familiei nu mai e o binecuvantarea a familiei, e o gura in plus de hranit, o rusine pentru mama care a ramas insarcinata fara a fi casatorita, un copil nedorit care are toate sansele sa devina un adult cu probleme de comportament.
Incapacitatea mamei se invoca cel mai des, dar in spatele gestului de abandon se afla esecul unei familii, al unei comunitati, al unei societati de a-si proteja si valoriza copilul si de a educa mama si cuplul pentru a evita sarcinile nedorite. Dar cum ajungi la mamele care se simt abandonate unui destin dificil, neputicioase, nepasatoare fata de ele insele si de intreaga lume, victime ale propriei copilarii si ale vietii neinduratoare? Mai mult de jumatate din aceste mame cunosc cel putin o metoda contraceptiva moderna pentru a preveni o sarcina nedorita. Dar nu o folosesc, cateodata urmand recomandari religioase, dar cel mai des din cauza suferintei, a lipsei de educatie, a lipsei sentimentului de valoare personala si neincredere in fortele proprii.
Problema copiilor abandonati nu imi e straina; am lucrat intr-o scoala in care veneau copiii dintr-o casa de copii. Povestile pe care le-am auzit acolo le-am luat cu mine; le-am ingropat si mi-am vazut mai departe de viata. Am venit in Belgia, am muncit mult si am fost absorbita de construirea viitorului pe care l-am visat. Acum ca am devenit mama, si asta a trezit in mine o iubire imensa, m-am hotarat ca nu pot sa nu fac ceva. Luni in sir m-am intrebat: ce pot face eu? ce putem face noi? Multi ma privesc ca pe o persoana careia cu siguranta ii lipseste o doaga. Ce ma face sa ies din caldura caminului meu pentru a umbla dupa cai verzi pe pereti, pentru a pune intrebari si a deranja oameni seriosi din micro universul lor familial cu o problema care oricum nu poate fi rezolvata? Asta e…,asa se intampla …, vezi-ti de treaba…, de ce nu poti sa taci si sa-ti vezi mai departe de viata? Ei bine, pentru ca acesti copii nu au voce, sunt nedoriti si raman pentru toata viata lor nedoriti daca nu au sansa sa intalneasca in viata si persoane calde care sa-i invete cum sa iubeasca. Tot cautand cred ca am ajuns la un raspuns.
Exista in Romania mediatori sanitari si asistenti comunitari pe langa primari care au printre multele atributii si educatia pentru sanatate si planificare familiala, asistenta mamei si a copilului, identificarea si prevenirea posibilelor cazuri de abandon si abuz al copilului. Astazi, programul roman al mediatorilor sanitari a fost preluat si de Bulgaria, Serbia si Macedonia! Trebuie sa recunoasteti, ideea mediatorilor sanitari e o idee stralucita, cineva din comunitate e mult mai probabil sa se bucure de increderea celor ce au nevoie de aceste servicii, decat cineva din afara ei. Cred ca formarea continua a acestora cu privire la sanatatea reproducerii poate reduce numarul copiilor abandonati si a avorturilor ca metoda de control al nasterilor.
Am cerut DGASPC Sibiu o statistica pornind de la localitatiile din care provin copiii abandonati in judet. Cu raspunsul lor, voi ruga pe cei in masura sa intensifice formarea mediatorilor sanitari si a asistentilor comunitari de pe langa primarii. Am nevoie de ajutorul vostru, al celor care vor sa-si sacrifice cateva ore, atat de pretioase, pentru a porni o campanie de sensibilizare. Sunt o simpla mama, care merge la munca zilnic, deci fara mult timp liber, cu o fetita de un an si patru luni si un al doilea copil pe drum pentru august anul acesta.
Sunt constienta ca singura nu pot face mare lucru. Dar sunt sigura ca exista oameni care gandesc ca si mine ca mentalitatea poate fi schimbata, nu de pe azi pe maine, in timp, dar poate fi schimbata! Cercul acesta transgenerational al saraciei, suferintei, nepasarii, poate fi rupt prin educatie, informare, cunoastere. Ideea ar fi sa trimitem tuturor DGAPS-urilor din toate judetele aceasta adresa, iar cu informatia obtinuta sa rugam DSP-urile, Romani Criss, alte ong-uri din Romania sa intensifice formarea acestor mediatori sanitari si asistenti comunitari cu privire la sanatatea reproducerii.
Ma gasiti pe adresa de mail: . Haideti sa incepem 2015 cu indemnul citat de doamna avocat Andreea Burlacu in interviul pentru Rombel: “Fii tu schimbarea pe care iti doresti sa o vezi in lume.” Va multumesc mult pentru ajutor.
Diana Albu
Acum si intrebarea fireasca: Ce lipseste? Ce poate schimba ideea ca abandonul sau avortul sunt metode de a evita o sarcina nedorita? Fiecare e liber sa aleaga, cred in asta din toata inima. Dar in momentul in care mama a abandonat trei copii ( doi dintre ei cresc in familia mea de 10 ani), creste doi acasa langa ea si ramane pentru a nu-stiu-cata-oara insarcinata si se hotaraste sa intrerupa sarcina inseamna ca exista o lipsa fundamentala in acest tablou. Si nu cred ca e lipsa posibilitatilor materiale, nu! Si nici lipsa interesului asistentilor sociali, a neputintei fizice sau mentinerea sistemului care incurajeaza plasarea copiilor. Dupa mine, ceea ce lipseste este educatia, informarea, cunoasterea. Saracia se naste din si aduce cu sine lipsa educatiei. Orice schimbare trece prin educatie.
Din discutiile avute cu psihologi, asistenti sociali, oameni din sistem si din afara lui, reiese ca prevenirea abandonului la momentul de fata consta in convingerea mamei si a familiei de a-si lua copilul acasa. Dar azi se stie ca experientele negative traite de fat in pantecele mamei sau de copil in prima perioada a vietii lui nu numai ca “ nu se uita”, dar produc schimbari fizice si chimice in arhitectura creierului. Cand experientele timpurii ale copilului sunt pozitive, atasamentul e de tip securizat, atunci putem vorbi de un copil care isi poate dezvolta la intregul potential abilitatile cognitive, sociale, emotionale si de autocontrol al emotiilor. Un copil reintegrat in sanul familiei nu mai e o binecuvantarea a familiei, e o gura in plus de hranit, o rusine pentru mama care a ramas insarcinata fara a fi casatorita, un copil nedorit care are toate sansele sa devina un adult cu probleme de comportament.
Incapacitatea mamei se invoca cel mai des, dar in spatele gestului de abandon se afla esecul unei familii, al unei comunitati, al unei societati de a-si proteja si valoriza copilul si de a educa mama si cuplul pentru a evita sarcinile nedorite. Dar cum ajungi la mamele care se simt abandonate unui destin dificil, neputicioase, nepasatoare fata de ele insele si de intreaga lume, victime ale propriei copilarii si ale vietii neinduratoare? Mai mult de jumatate din aceste mame cunosc cel putin o metoda contraceptiva moderna pentru a preveni o sarcina nedorita. Dar nu o folosesc, cateodata urmand recomandari religioase, dar cel mai des din cauza suferintei, a lipsei de educatie, a lipsei sentimentului de valoare personala si neincredere in fortele proprii.
Problema copiilor abandonati nu imi e straina; am lucrat intr-o scoala in care veneau copiii dintr-o casa de copii. Povestile pe care le-am auzit acolo le-am luat cu mine; le-am ingropat si mi-am vazut mai departe de viata. Am venit in Belgia, am muncit mult si am fost absorbita de construirea viitorului pe care l-am visat. Acum ca am devenit mama, si asta a trezit in mine o iubire imensa, m-am hotarat ca nu pot sa nu fac ceva. Luni in sir m-am intrebat: ce pot face eu? ce putem face noi? Multi ma privesc ca pe o persoana careia cu siguranta ii lipseste o doaga. Ce ma face sa ies din caldura caminului meu pentru a umbla dupa cai verzi pe pereti, pentru a pune intrebari si a deranja oameni seriosi din micro universul lor familial cu o problema care oricum nu poate fi rezolvata? Asta e…,asa se intampla …, vezi-ti de treaba…, de ce nu poti sa taci si sa-ti vezi mai departe de viata? Ei bine, pentru ca acesti copii nu au voce, sunt nedoriti si raman pentru toata viata lor nedoriti daca nu au sansa sa intalneasca in viata si persoane calde care sa-i invete cum sa iubeasca. Tot cautand cred ca am ajuns la un raspuns.
Exista in Romania mediatori sanitari si asistenti comunitari pe langa primari care au printre multele atributii si educatia pentru sanatate si planificare familiala, asistenta mamei si a copilului, identificarea si prevenirea posibilelor cazuri de abandon si abuz al copilului. Astazi, programul roman al mediatorilor sanitari a fost preluat si de Bulgaria, Serbia si Macedonia! Trebuie sa recunoasteti, ideea mediatorilor sanitari e o idee stralucita, cineva din comunitate e mult mai probabil sa se bucure de increderea celor ce au nevoie de aceste servicii, decat cineva din afara ei. Cred ca formarea continua a acestora cu privire la sanatatea reproducerii poate reduce numarul copiilor abandonati si a avorturilor ca metoda de control al nasterilor.
Am cerut DGASPC Sibiu o statistica pornind de la localitatiile din care provin copiii abandonati in judet. Cu raspunsul lor, voi ruga pe cei in masura sa intensifice formarea mediatorilor sanitari si a asistentilor comunitari de pe langa primarii. Am nevoie de ajutorul vostru, al celor care vor sa-si sacrifice cateva ore, atat de pretioase, pentru a porni o campanie de sensibilizare. Sunt o simpla mama, care merge la munca zilnic, deci fara mult timp liber, cu o fetita de un an si patru luni si un al doilea copil pe drum pentru august anul acesta.
Sunt constienta ca singura nu pot face mare lucru. Dar sunt sigura ca exista oameni care gandesc ca si mine ca mentalitatea poate fi schimbata, nu de pe azi pe maine, in timp, dar poate fi schimbata! Cercul acesta transgenerational al saraciei, suferintei, nepasarii, poate fi rupt prin educatie, informare, cunoastere. Ideea ar fi sa trimitem tuturor DGAPS-urilor din toate judetele aceasta adresa, iar cu informatia obtinuta sa rugam DSP-urile, Romani Criss, alte ong-uri din Romania sa intensifice formarea acestor mediatori sanitari si asistenti comunitari cu privire la sanatatea reproducerii.
Ma gasiti pe adresa de mail: . Haideti sa incepem 2015 cu indemnul citat de doamna avocat Andreea Burlacu in interviul pentru Rombel: “Fii tu schimbarea pe care iti doresti sa o vezi in lume.” Va multumesc mult pentru ajutor.
Diana Albu
