RomBel a inițiat un dialog on-line cu  domnul Mihoc Manuel, consultant in cadrul agenției de recrutare Accent Jobs in biroul din Sint-Niklaas. Vă prezentăm răspunsurile  tuturor celor care au inserat întrebari în topicul deschis în grupul Rombel pe FB săptămâna trecută, topic pentru obținerea de informații specifice recrutării forței de muncă.

Multumim pe aceasta cale domnului Manuel Mihoc pentru colaborare și tuturor participanților la acest dialog.

Rombel: O primă întrebare domnule Mihoc Manuel : în ce regiune a Belgiei acționează sucursala la care lucrați d-voastra?

Manuel Mihoc: Biroul unde lucrez este in Sint-Niklaas dar am contact cu urmatoarele firme din regiunea Sint-Niklaas, Dendermonde, Temse, Lokeren, Beveren:
Accent Foreign are 19 birouri pe suprafata Belgiei si 2 specializari: Industrie si Construct (constructii)

In mai 2016 comunitatea romaneasca din Belgia sustinea ROMBEL in actiunea de strangere de semnaturi pentru participarea la primul Congres al românilor de pretutindeni. Cu multumiri pentru sustinere va prezint acest:

Raport activitate iunie 2016 – noiembrie 2017

Cornel RADU-LOGHIN

Vice-Presedinte - Consiliul românilor de pretutindeni


24-25 Iunie 2016 – Participarea, ca si delegat al comunitatii romanesti din Belgia la primul Congres al românilor de pretutindeni, alegerea in Consiliul românilor de pretutindeni si in Biroul Executiv ca si Vice-presedinte


Sunt un emigrant. Din 1993, de cand am plecat, in luna noiembrie, in Israel, pentru a cauta un salariu mai bun, orizonturi diferite si, cu certitudine, departarea de problemele din familie. De atunci am revenit si plecat de nenumarate ori, cu argumente, uneori diferite, dar cu aceleasi motivatii, recunosc. Si in toti acesti ani am acumulat in special experienta, cunostiinte, am invatat, am cunoscut oameni. Foarte multi oameni. Am ajuns sa ma cunosc, putin cate putin, pe mine insumi. Sa ma impac cu unii demoni, sa gasesc altii, cu care ma voi impaca, poate, mai tarziu.

Ceea ce stiu, acum, foarte bine, e ca radacinile mele au fost, sunt si vor fi in Maramures, ACASA, acolo unde m-am nascut. Nu mai voi putea rupe de ele niciodata, din punctul asta de vedere n-am sa fiu niciodata pragmatic. Pot, prin natura lucrurilor, sa traiesc oriunde in lumea asta, as putea sa-mi aleg orice colt al acestei planete pentru a ma stabili. As putea sa-mi incep oriunde viata de la zero, sa construiesc fundatii pe care sa pun apoi case in care sa stau. Dar inima mea e numai ACASA. Acolo sunt locuri, case si mai ales oameni, prieteni sau adversari chiar, de care nu ma voi putea desparti nicicand. Chiar si conflictele de acolo imi lipsesc, fac parte din farmecul vietii. Aici ne batem, castigam, pierdem, dar ramanem oricum cu un gust amar. Majoritatea celor pe care ii cunosc, emigranti romani ca si mine, traiesc in aceeasi stare, de efemer, de temporar. Multi dintre prietenii mei, chiar cei ce si-au cumparat case sau apartamente, traiesc aceasta stare. Pentru ca radacinile lor, ca si ale mele, sunt ACOLO.

De fiecare data cand ajung in tara, dupa ce trec granita, ma loveste realitatea cruda si dura, drumuri pline de gropi, garduri strambe, fatade neterminate, gospodarii murdare, campuri nelucrate, soferi nebuni pe sosele, ciubucari, cautatori de chilipiruri, neprofesionalism in multe domenii. Si-mi doresc, iar, sa las totul si sa plec inapoi, de unde am venit, in civilizatie, intr-o societate functionala, cu reguli respectate, cu drepturi respectate, cu oamenii respectati. Stiu ca nici acolo nu sunt toate roz, dar acolo imi pot permite sa visez si sa-mi implinesc visul, daca ma bat pentru asta.

Multumim Adina ca ai acceptat sa scrii cate ceva din intamplarile ultimului an pentru www.rombel.com

Imi este destul de greu sa iti pun aceste intrebari si sunt convins ca nici pentru tine nu va fi usor sa raspunzi…..

Ce poti sa ne spui depre perioada scursa din momentul in care ai mers la concertul din clubul Colectiv (30 octombrie 2015) si pana in momentul in care ai ajuns in Belgia (7 noiembrie 2015) ?

Imi amintesc zi de zi, aproape fiecare moment din seara accidentului....am cateva goluri, deoarece am lesinat cel putin de 3 ori...era o atmosfera foarte frumoasa, oamenii se simteau bine, se distrau, dansau alaturi de prieteni, nu s-ar fi gandit nimeni, nici macar o clipa la ceea ce avea sa urmeze.

Din spitalul din Bucuresti nu imi mai amintesc aproape nimic.

Am fost tranferata aici, la Spitalul Militar Reine Astrid pe data de 07.11.2015, insa am fost in coma aproximativ o luna de la accident.

Care a fost prima ta impresie / amintire / interactiune cu Belgia?

Cand am deschis ochii prima oara dupa o luna, am vazut-o pe mama in dreapta mea si pe Oliver (anestezistul meu) in stanga....

Am fost foarte norocoasa sa ajung aici si sa am alaturi de mine medici, asistenti si infirmieri care au fost oameni, in adevaratul sens al cuvantului. Oameni veseli, simpatici, care incercau, de fiecare data cand intrau in camera, sa ma faca sa rad, sa uit ce simt... le sunt recunoscatoare!

Cum au fost primele zile/saptamani in Belgia?  Cine a fost alaturi de tine?

Primele mele saptamani aici au fost foarte dificile pentru ca nu puteam vorbi, nu puteam manca si nici macar nu puteam merge. Am reusit usor usor sa reinvat sa fac toate aceste lucruri pe care le uitasem in timp ce am dormit prea mult.

Mama mea mi-a fost alaturi inca din prima seara, zi de zi.. si inca imi este alaturi. Nu stiu ce m-as fi facut daca nu era ea.

Cum ai perceput, de acolo din spital, comunitatea romaneasca din Belgia?

Am fost foarte placut surprinsa de fiecare data cand venea cineva sa ma viziteze, chiar daca nu ii cunosteam. Imi povestea mama mea ca mereu veneau cate 2-3 romani sa vada ce facem. Este foarte frumos sa fim uniti si nu mi-a venit sa cred cat de mare a fost mobilizarea pentru noi aici, in Belgia. Multumim tuturor pentru tot! Si pentru acea vorba buna.

E vreun moment deosebit pe care ti-l amintesti legat de interactiunea cu romanii din Belgia?

Da! De sarbatori..inainte de Craciun cand au venit cu mic, cu mare, sa ne cante colinde in sala de asteptare de la parterul spitalului... a fost foarte emotionant.

Trecand peste imensa suferinta fizica si psihica ce crezi totusi ca ti-a adus bun acest an scurs de la tragedia de la Colectiv?

Singurul lucru bun ce mi s-a intamplat dupa aceasta tragedie, este ca mi-a fost dat sa cunosc oameni minunati, insa din pacate, nimic nu egaleaza in vreun fel ce am pierdut acolo, incepand de la prieteni pana la propria viata......


Adina este inca internata la spitalul din Bruxelles si are in fata un sir lung de operatii.......




Pentru ROMBEL

Cornel Radu-Loghin

3 octombrie 2016

Am avut  de curand privilegiul, cu ocazia evenimentului organizat de asociatia Agora for Life, sa fiu, pentru cateva zile, in preajma unuia dintre martirii neamului nostru : domnul profesor si scriitor Marcel Petrisor.

Pe domnul profesor l-am intalnit prima data acum multi ani, in casa unei matusi, cand eram inca eleva de liceu. Tin minte cum statea pe un fotoliu si fuma pipa. Pe vremea  aceea nu realizam ce icoana am in fata : unul dintre cei putini care a reusit sa iasa teafar la minte si la trup, din calvarul temnitelor comuniste destinate detinutilor politici.

Mi-a fost dat sa-l reintalnesc, vara trecuta, cand imi incoltise in minte gandul organizarii unui eveniment dedicat patimilor detinutilor politici. Lucrurile s-au asezat asa de armonios, incat am avut ocazia sa ajung la dansul acasa si sa pot sta de vorba cu domnia sa. Atunci i-am propus sa fie invitatul nostru la Bruxelles. Dupa ce m-a descusut in legatura cu activitatile organizatiei noastre ( « Ecologisti, hm ! Nu prea ati facut mare branza voi ! » ) a ramas ca , de principiu, va veni la evenimentul nostru. M-a cucerit felul dansului de a fi, franchetea, felul in care te privea si vedea drept in strafundul sufletului tau. Si mi-am dorit mult sa facem o Sezatoare in care sa ne impartaseasca cate ceva din imensa-i cuprindere.

Si asa s-a nascut Sezatoarea pentru suflet, la care, in afara de domnul profesor, am mai invitat un prieten drag, pe violonistul Tudor Andrei, de la Viena si pe Ligia Despina Craciunescu, cea care picteaza  icoane si biserici, stabilita de cativa ani in Belgia.

Sunt o gurmanda, mare amatoare de bunataturi si rafinamente culinare. De preferinta romanesti, dar nu ma dau in laturi de la o branza buna, cu un vin rosu savuros, de-ti lasa urme de fruct fermentat pe cerul gurii, cu un colt de bagheta alba, pufoasa, care-si faramita coaja intre degete pofticioase.
Branza mi-a fost prezentata ca o delicatesa in tara berii belgiene, ca fiind o specialitate imposibil de ratat si care in combinatia potrivita cu vinul frantuzesc si strugurele grecesc devine fel principal sublimat de gustare.  Aceeasi branza reuneste oameni in sala de petreceri a scolii unde invata cei trei muschetari ai mei, o data pe an, in noiembrie, cu veselie, voiosie si bucuria degustarii conviviale. De 7 ani de cand stim ca se organizeaza « seara vinului si a branzei » la Vilvoorde am ratat doar vreo doua adunari.
Acum o vom rata pe a treia. M-am lins deci pe bot de delicii gastronomice, fiindca vedeti voi… pentru securitatea noastra, a celor care locuim in Vilvoorde, in plina alerta terorista nivel 3 nu se face sa ne reunim si sa sarbatorim tocmai acea libertate de spirit, de gandire, de asociere pe care eram  atat de fericiti s-o practicam acum cateva zile. Si asta ca urmare a faptului ca cineva, intr-un colt de lume, cu inima neagra si colcaind de nimicnicie a decis pentru noi, cetateni ai unei lumi democratice si moderne, cu respect pentru cel de langa noi, cu drag de om, ca nu mai avem nici un drept sa ne bucuram de drepturi si care ne-a transformat in eventuale tinte vii intr-o campanie macabra de starpire a valorilor umane.

Interviu acordat comunitatii RomBel de Mihaela Popescu si Daria Pîrvu, fondatoarele asociatiei ''Agora for Life''.

RomBel: Buna Mihaela si Daria. Multumesc ca ati accceptat sa acordati acest interviu comunitatii RomBel.
Va rugam sa ne spuneti pentru inceput cine se afla in spatele asociatiei voastre,  si, de ce ''Agora for Life'' ?

Mihaela Popescu: Suntem doua persoane profund preocupate de directia in care se indreapta societatea in care traim, de situatia in care se afla tara noastra, care traiesc la maximum abaterile de la democratie care au loc in Romania, si care nu pot sa fie doar spectatori si incearca, prin vocile lor, sa apere interesele societatii civile. Ceea ce a declansat procesul implicarii noastre a fost  “Legea privind unele masuri aferente exploatarii minereurilor auro-argintifere din perimetrul Rosia Montana”, propunere legislativa lansata la sfarsitul lui august 2013 si care a declansat ceea ce a fost numita ulterior « toamna romanesca ».