Sunt o gurmanda, mare amatoare de bunataturi si rafinamente culinare. De preferinta romanesti, dar nu ma dau in laturi de la o branza buna, cu un vin rosu savuros, de-ti lasa urme de fruct fermentat pe cerul gurii, cu un colt de bagheta alba, pufoasa, care-si faramita coaja intre degete pofticioase.
Branza mi-a fost prezentata ca o delicatesa in tara berii belgiene, ca fiind o specialitate imposibil de ratat si care in combinatia potrivita cu vinul frantuzesc si strugurele grecesc devine fel principal sublimat de gustare.  Aceeasi branza reuneste oameni in sala de petreceri a scolii unde invata cei trei muschetari ai mei, o data pe an, in noiembrie, cu veselie, voiosie si bucuria degustarii conviviale. De 7 ani de cand stim ca se organizeaza « seara vinului si a branzei » la Vilvoorde am ratat doar vreo doua adunari.
Acum o vom rata pe a treia. M-am lins deci pe bot de delicii gastronomice, fiindca vedeti voi… pentru securitatea noastra, a celor care locuim in Vilvoorde, in plina alerta terorista nivel 3 nu se face sa ne reunim si sa sarbatorim tocmai acea libertate de spirit, de gandire, de asociere pe care eram  atat de fericiti s-o practicam acum cateva zile. Si asta ca urmare a faptului ca cineva, intr-un colt de lume, cu inima neagra si colcaind de nimicnicie a decis pentru noi, cetateni ai unei lumi democratice si moderne, cu respect pentru cel de langa noi, cu drag de om, ca nu mai avem nici un drept sa ne bucuram de drepturi si care ne-a transformat in eventuale tinte vii intr-o campanie macabra de starpire a valorilor umane.

Interviu acordat comunitatii RomBel de Mihaela Popescu si Daria Pîrvu, fondatoarele asociatiei ''Agora for Life''.

RomBel: Buna Mihaela si Daria. Multumesc ca ati accceptat sa acordati acest interviu comunitatii RomBel.
Va rugam sa ne spuneti pentru inceput cine se afla in spatele asociatiei voastre,  si, de ce ''Agora for Life'' ?

Mihaela Popescu: Suntem doua persoane profund preocupate de directia in care se indreapta societatea in care traim, de situatia in care se afla tara noastra, care traiesc la maximum abaterile de la democratie care au loc in Romania, si care nu pot sa fie doar spectatori si incearca, prin vocile lor, sa apere interesele societatii civile. Ceea ce a declansat procesul implicarii noastre a fost  “Legea privind unele masuri aferente exploatarii minereurilor auro-argintifere din perimetrul Rosia Montana”, propunere legislativa lansata la sfarsitul lui august 2013 si care a declansat ceea ce a fost numita ulterior « toamna romanesca ».

Plouă. Plouă cu frunze galbene de arţar pe Rue Gabriel.
După ce am înfruntat cu stoicism ambuteiajele infernale proprii Bruxellesului, cotim la dreapta.
Clădirea Ambasadei României te întâmpină în capăt de drum. Luminile sunt aprinse în interior. O uşă mare şi grea ca de biserică se deschide în răstimpuri. Rămân cu ochii pironiţi de faţada istorică. Să tot fie vreo 7 ani de când n-am mai pus piciorul prin Consulatul României. Nici nu mi-a lipsit. Şi dacă nu as fi păstrat cetăţenia română, nu cred că aş mai fi avut vreodată neplăcerea vreunei vizite.
Am parcat de voie, de nevoie. Nu relatez nimic nou când spun că o maşină în capitala belgiană nu e un lux, ci un semn de curată nebunie. Mă întreb câtă energie pierde un om din viaţa sa încercând să găsească un spaţiu unde să-şi tragă maşina pe dreapta, în fiecare zi, în fiecare seară.
Câţiva paşi mai încolo, pe gardul ce mărgineşte clădirea ambasadei, un afiş de hârtie cu o săgeată indicând direcţia spre serviciile consulare. O urmez conştiincioasă ca pe cărarea galbenă a Dorothei. O altă uşă albă, o sonerie şi nici o reacţie. Aud cum în jurul meu se mai adună vreo câţiva nedumeriţi ca mine. « Mulţumesc, Doamne, nimeni nu e singur! »


Invitata de astazi a interviurilor RomBel este Roxana Grosu, fondatoarea “Handmade Concept By Roxana”.

RomBel – Te-am intalnit la mai multe evenimente ale comunitatii romanesti din Belgia….. Cum percepi comunitatea românească din Belgia? Crezi că noi, românii putem avea o comunitate unită, o comunitate exemplu pentru cei din jur? Sau este o utopie?

Roxana Grosu - Da, este adevarat. Am continuat sa-mi prezint creatiile si in Belgia, spun acest lucru deoarece si in Romania am participat la diverse targuri dar cu alt gen de creatii (la croset) pe care le realizam impreuna cu mama mea, si ea fiind o mare iubitoare de frumos, de handmade.

Fiind de numai un an de zile aici in Belgia, tot ce pot sa spun e ca noi romanii suntem uniti si aici prin dorul de tara si de traditii, dor ce ne aduce impreuna destul de des. Sunt evenimente romanesti bine organizate care ne fac sa mai uitam de dorul de casa...

“Îmi doresc să fiu fericit!”
Foarte frumos, îmi spun la auzul acestei exclamaţii.
« Şi cum arată fericirea ? Cu ce se aseamănă ? Descrie-mi-o, să mă bucur împreună cu tine de fericirea ta ! »
Mă privi o secundă, lăsă ochii în pământ şi îmi şopti încurcat : « Nu ştiu… Cred că e… »

Fericirea este :
o cacofonie de claxoane pe arterele supraîncărcate ale capitalei Europei, când camioane bulgăreşti îşi croiesc drum printre benzile demarcate, trei deodată, ca să poată s-o ia la stânga ; când un motociclist temerar face slalom între maşinile congestionate de-a lungul şoselei ; când un taxi negru, fioros bolid împotmolit, cu avariile ticăind, îţi taie faţa şi-ţi face un semn obscen în oglinda retrovizoare fiindcă ai avut nesimţirea să îţi cumperi o maşină break şi nu un Smart şi deci nu are suficient loc să iasă pe banda de urgenţă şi din pricina ta va întârzia la aeroport ; când te uiţi la ceas şi pufăi a disperare că ai să ratezi din nou la şedinţa, când înjuri cu patos echipa care a planificat faimoasa reuniune fără să ia în considerare traficul la ore de vârf, când primeşti un telefon de la şcoală că ‘cel mic’ a căzut şi şi-a spart buza, ; când n-o poţi lua nici înainte, dar nici înapoi ; când pui frână cu disperare tocmai când sperai să se fi degajat traseul ; când cel din spate îţi face nervos semn cu faza lungă cât eşti de netot, cu întrebarea întipărită pe buze : « cin’ ţi-a mai dat şi ţie carnetu’ ?! » ; când baţi darabana nervos în volan, bei o gură din cafeaua pregătită cu grijă dinainte de purgatoriul dimineţii.
De curând, filiala PNL Belgia a demarat, la nivel naţional, o campanie concepută şi lansată iniţial la Bucureşti. Este vorba despre o campanie de strângere de semnături pentru demisia lui Victor Ponta.

Am profitat de lansarea acestei campanii pentru a afla mai multe despre noua filialală a PNL din Belgia, despre ce işi doreşte această filială să ofere, să transmită şi să construiască impreună şi pentru românii din Belgia. A avut amabilitatea să ne dea toate detaliile doamna Ana Serban, co-preşedinte PNL Belgia.

RomBel - Vă rugăm să ne spuneţi, pentru început, câteva detalii despre campania de strângere de semnături pentru demisia lui Victor Ponta.

Ana Serban - In primul rând vă muţumim pentru oportunitatea pe care ne-o oferiţi. O comunitate atât de coagulată şi de prezentă la nivelul diasporei belgiene precum Rombel este în mod cert unul din cele mai preţioase ajutoare pe care filiala noastra le poate primi, ţinând cont că, cu ajutorul dumneavoastră, mesajul nostru va ajunge şi la cei care nu ştiu încă de existenţa noastră.

Campania « Tu decizi ! Demite-l pe Ponta ! » a fost iniţiată la Bucureşti de conducerea PNL şi se doreşte a fi o moţiune de cenzură a cetăţenilor. România are nevoie de un premier legitim care ştie să se retraga atunci cand imaginea sa şifonată afectează imaginea României. Tara noastră are nevoie de un premier care respectă atât cetaţenii care trăiesc pe teritoriul României, dar şi pe acei cetaţeni care au ales, într-un moment sau altul, să ofere o viaţă mai bună copiilor şi familiilor lor, pe alte meleaguri. Si ei sunt tot români şi s-ar întoarce acasă oricând dacă ar avea siguranţa că se întorc la o viaţă mai bună!

Ca atare, această campanie se desfaşoară, începând de săptămâna trecută, atât pe internet unde am creat un eveniment facebook special (https://www.facebook.com/events/1609956105957170) cât şi la sediul PNL Belgia (Rue Marteau, nr.3, Bruxelles) miercuri între orele 11h00-14h00 şi vineri între orele 16h30-19h30. Cine doreşte să se alăture campaniei cu o semnătura o poate face virtual (cu un like în cadrul evenimentului facebook), dar şi mai bine o poate face cu o semnătura, la sediu. Cine doreşte să se implice mai mult poate solicita liste şi poate strânge semnături. Aceste semnături se pot depune ulterior la sediu sau se pot trimite scanate pe email : .

RomBel - Filiala PNL Blegia a fost inaugurată de curand. Cum a apărut această filială?

Ana Serban - Momentul a fost proprice şi « autorii » sunt tot românii din diaspora. In noiembrie, la alegerile prezidenţiale, românii în general şi românii din diaspora în special au demonstrat că işi doresc o schimbare fundamentală a modului în care se face politica, că îşi doresc o altfel de Românie. Diaspora a demonstrat, mai mult ca niciodată, că se poate mobiliza, că poate fi unită într-un țel comun și în primul rând că nu este indiferentă la ce se întâmplă în țară. Diaspora a arătat că are un rol extrem de important și un cuvânt de spus atunci când vine vorba de România. Diaspora nu a uitat de România. Cu totii avem în țară părinți, bunici și prieteni de a căror soartă ne pasă.

Ȋmi amintesc că aveam vreo 9 ani atunci când mi-am spus că într-o zi voi deveni “profă” de engleză. Mi-am văzut visul cu ochii şi chiar l-am trăit vreme de 4 ani până în ziua în care a trebuit să fac o alegere importantă: cariera sau suflet. Am ales sufletul. El m-a purtat spre Belgia, pe 21 iunie 2004.

Vreme de un an m-am luptat cu demoni, vizibili şi invizibili în noua mea « patrie ». Cu toate că eram iubită şi aceasta ar fi trebuit să fie aventura vieţii mele, primul an printre străini, fără mama, fără prieteni, fără nimic « al meu » într-o lume care nu vorbeşte limba ta, care serveşte prânzul la ora 12 fix – pentru că aşa se face, nu pentru că ţi-e foame – care se crispează când aude cuvântul « român », anul 2004 rămâne marcat de o adâncă şi hidoasă depresie. Ȋi sunt recunoscătoare soţului meu că nu a cedat psihic torturii emoţionale la care îl supuneam.

Ȋmi amintesc că sosisem de vreo 3 săptămâni pe meleaguri belgiene şi că m-am prezentat la un birou de Interim (birou de intermediere temporară pe piaţa muncii) din inima Bruxelles-ului. Eram pregătită să mă avânt în necunoscut, cu nişte aripi mari de vultur larg deschise. M-am prezentat mândră în engleză şi le-am spus : « Vreau să muncesc ! » Doamna de la ghişeu a ridicat într-un final ochii spre mine şi m-a întrebat pe un ton plictisit : « Vorbeşti flamanda ? Să mai treci pe-aici când o s-o ştii ». Vorba ceea, m-am dus cal, am venit măgar. Flamandă? Păcatele mele, abia ce mă dumirisem şi eu în cele 3 săptămâni de şedere că în Belgia există 3 limbi naţionale, iar flamanda sigur nu era în topul preferinţelor mele.