Invitatul RomBel de astăzi este domnul Ronald Keith David Schmidt bursier Erasmus in Belgia.

Bună ziua domnule Schmidt și vă mulțumim că ați acceptat să acordați, în exclusivitate, un interviu pentru RomBel – comunitatea virtuală a românilor din Belgia!

RomBel – Cine sunteți dumneavoastră domnule Schmidt? Care este de fapt „Adevărul lui Schmidt“ Cum vi s-a schimbat viața după cele 147 de zile ca bursier Erasmus în Belgia?

Ronald Keith David Schmidt – Buna ziua si bine v-am gasit!Va multumesc pentru aceasta oportunitate de a ma prezenta cum trebuie!

Cine sunt eu? Asta este o intrebare excelenta. De multe ori ma intreb si eu cine sunt, si imi este foarte greu sa imi acord o anume titulatura. Cand oamenii imi spun „Domnule“ sau mai nou „Meneer“ uneori ma simt magulit, alteori ma bufneste rasul, iar cateodata chiar ma enervez pentru ca ma simt batran. Am eu obsesia asta cu timpul care trece, si cu speranta ca voi atinge macar 70 de ani, as spune ca jumatate din viata a trecut deja. Si vorbesc de jumatatea cea mai importanta, cea in care ar fi trebuit deja sa fiu la un anumit nivel. Si nu sunt.

Sincer nu stiu cum sa raspund. Sunt un student? Un muncitor? Un barbat suparat pe viata? Sau un om care a vazut penitenciarul cand inca nici nu implinise 20 de ani, iar pe timpul cand si-a recapatat libertatea, oameni din grupurile pe care le frecventa erau deja casatoriti si aveau un servici fain?

Din ce stiu, poate ca sunt primul student din istoria programului Erasmus, care a fost inchis intr-un penitenciar. Cel putin, din Romania, sigur sunt primul.  Si asta nu o spun ca pe o lauda sau un motiv de mandrie.

Invitatul de astăzi este domnul Adrian Rotaru inițiatorul RomBel Village.

Bună ziua domnule Rotaru și vă mulțumim că ați acceptat să acordați, în exclusivitate, un interviu pentru RomBel – comunitatea virtuală a românilor din Belgia!

RomBel – Domnule Rotaru, sunteți unul dintre «veteranii» comunității românești din Belgia…. Când ați venit în Belgia și cum ați descrie anii pe care i-ați petrecut aici?

Adrian Rotaru – …mai bine mă intrebați, „cand am fugit din România“… – 1985, sfârșitul „războiului rece“ și zorii „glasnost&perestroika“ …in acea vreme azilul politic era cheia ramânerii in occident ; nu am fost „primit“ cu voioșie de autoritătile belgiene ale vremii, pe scurt și pasional : am fost suspectat de spionaj (eram prea instruit) și expulzat de 14 ori succesiv….. Am avut șansa și datorez verdictul pozitiv al Tribunalului de la Geneva: presei belgiene și la doi oameni „grei ai vremii“, doi agenti de spionaj (sic) :  Laslo Havas și lui „nea Ionică“ numele real nu-l dau, din considerație și respect; Laslo nu mai este printre noi- dublu agent, condamnat la moarte in contumacie in Germania…

Am incercat, dupa reabilitarea față de autoritățile belgiene, să-mi continui instruirea in domeniul „marina comercială“, ceea ce facusem in România insă lipsa banilor și situația m-au impins rapid pe piața muncii. In 1987 eram angajat in domeniul hotelier, front desk…singura calificare fiind asigurată de cele trei limbi straine vorbite curent și priceperea dobândită in scoala militară – am lucrat 7 ani in domeniu, in Bruxelles-ul anilor 90.

Bruxelles-ul acelor ani, este uitat azi…  un orășel de provincie, cu oameni „din partea locului“ cu cafenele unde se mai vorbea „bruxeller“ cu mici prăvălii de croitorie, delicatese, artizanat… cu oameni frumoși care se plimbau duminica pe Avenue Louise, de plăcere. Se puteau urmări emisiuni in limba valonă …

Interviu cu doamna Liliana Nicolae - Jurnalist EUROPA FM

Bună ziua doamnă Nicolae și vă mulțumim că ați acceptat să acordați, în exclusivitate, un interviu pentru RomBel – comunitatea virtuală a românilor din Belgia!

RomBel – Aveți o vastă experiență ca și jurnalist iar sfârșitul anului trecut aţi câstigat, premiul întâi, pentru documentarul "Drepturi și obligații în Uniunea Europeană" la secțiunea radio a concursului ”Reporter European” - ediţia anului 2013, organizat de Reprezentanța Comisiei Europene și de Biroul de Informare al Parlamentului European în România. Acest premiu a constat intro vizita de 3 saptamani in Belgia, vizita ce ati incheiat-o de curand. Care a fost cel mai deosebit moment al acestei vizite in Belgia?

Liliana Nicolae – Este greu de spus un singur moment deosebit. Interesant a fost faptul că am reușit să cunosc mai bine, la fața locului, cum lucrează instituțiile europene și cum se vede România de la Bruxelles. Desprinderea de realitatea românească, punerea ei în contextul european, dă o altă înțelegere și o altă perspectivă Uniunii Europene și a locului și rolului pe care România îl are sau îl poate avea în acest context. Interesant a fost și faptul că am aflat cum trăiesc o parte dintre românii care trăiesc în Belgia.

RomBel – Dar cel mai neplăcut?

Liliana Nicolae - Cred că cel mai neplăcut lucru a fost faptul să constat că străzile capitalei Belgiei sunt pline de cerșetori români. Grav este faptul că mulți dintre ei fac parte din adevărate rețele și că au ajuns la Bruxelles după ce au fost păcăliți chiar de către copiii lor, care le-au vândut casele din România.


În urma petiției care circulă in prezent pe rețelele de socializare, RomBel a rugat-o pe initiatoarea petiției, doamna Lucia Radu să ne dea mai multe detalii despre problema cu care se confruntă și care a determinat-o să initieze această petiție......


Am ezitat mult inainte de a scrie acest articol ; eram disperata dupa ce o hotarare judecatoreasca data « in interesul copilului (de 10 luni) » mi-a respins cererea de plecare cu acesta in România si a decis ca, in cazul in care as pleca, copilul sa ramâna la tata.

In cazul ramânerii mele in Belgia, s-a decis ca interesul copilului e sa mearga fortat la cresa cum cere tatal, si nu sa stea acasa cu mine.  Si toate acestea nu pentru ca mi s-ar reprosa ca nu sunt o mama buna. Dimpotriva, motivarea hotarârii incepe cu o afirmatie conform careia « calitatile mele de mama nu sunt contestate ». Pur si simplu asa a crezut de cuviinta judecatoarea de la Tribunalul de prima instanta din Bruxelles sa decida, mai precis sa faca un copy paste, la unele pasaje, chiar cuvant cu cuvant, din cererile tatalui.

Destul de repede am inteles ca nu imi puteam permite sa fiu disperata, nu imi puteam permite luxul unei depresii in aceste momente. Atunci am iesit din izolare si am inceput sa fac tot posibilul ca sa nu fiu singura. Primul pas era ca acest caz sa devina cat mai cunoscut in comunitatea româneasca pentru ca aveam si am nevoie mă simt sustinută, in primul rând de români.

Acest articol este si el tot o informare si o cerere de ajutor adresata românilor.

Astăzi răspunde intrebărilor RomBel, Ben Mehedin - purtător de cuvânt la Fundația ADEPT Transilvania.

RomBel – Ben, te rog, să ne spui pe scurt cine esti ....

Ben Mehedin - M-am născut într-o familie, care în cele din urmă a întrunit numărul total de șapte copii. Nu prea se vorbea de muncă în familia noastră, dar pot spune că se făcea. Tăticu pleca dimineața devreme și se întorcea seara tîrziu. Mămica robotea toată ziua și adesea ne lua și pe noi la muncile câmpului și ne trezea dimineața devreme. Munca era un mod de-a fi, încât era făcută fără prea multă teorie, cam cum e respirația. Nu se prea știa de evaluare. În rarele momente când stăteam la taclale, tăticu avea tot soiul de povestiri, unele trăite altele imaginate, iar între acestea era una cu doi prieteni, între care unul vînător îi povestea celuilalt: „am mers ieri pe baltă și  să vezi: erau atîtea rațe că nu trebuia decât să fac <<pac și la rucsac >>, <<pac și la rucsac >>, <<pac și la rucsac >>…” cellalt îl întreabă: „măi, dar când mai încărcai?” .... „dar tu crezi că mai aveai timp?” i-a răspuns întîiul.... Cu trecerea timpului și „desăvîrșirea” mea în educația liniară, am înțeles că acest exemplu se referea la evaluare, la „saltul calitativ după acumulările cantitative”, dar la vremea copilăriei îi savuram doar humorul dat de absurdul situației și mă preocupa mai puțin latura pragmatică a relatării.

A avut amabilitatea să răspundă intrebărilor RomBel domnul profesor Dan Dascălu Radu de la şcoala « Dumitru Almaş » din comuna Negreşti, judeţul Neamţ.

Bună ziua, domnule Profesor şi vă mulţumim că aţi acceptat să acordaţi, în exclusivitate, un interviu pentru RomBel – comunitatea virtuală a românilor din Belgia!

RomBel – Aţi devenit cunoscut comunităţii românilor din Belgia – RomBel ca urmare a fotografiei publicată de dumneavoastră pe reţeaua socială Facebook, fotografie in care sunteţi alături de caţiva copii de la şcoala « Dumitru Almaş » din comuna Negreşti, judeţul Neamţ. Spuneţi-ne, vă rog, cateva cuvinte despre cariera dumneavoastră de profesor, despre şcoala la care activaţi şi, desigur, istoria acestei fotografii cu copiii şi cu mingiile sparte!

Prof. Dan Dascălu Radu – Bună ziua. Eu vă mulţumesc pentru onoarea de a-mi solicita acest interviu, fapt care m-a luat prin surprindere. Aceasta datorită faptului că sunt o persoană absolut obişnuită şi nu înţeleg de ce tocmai eu ? Ştiţi cum se spune de obicei : nu credeam să mi se întâmple tocmai mie ! Personal, am un deosebit respect pentru cei din RomBel şi, ca atare, am să încerc să-mi înving emoţiile inerente, gândindu-mă, cu oarecare teamă, la câţi oameni deosebiţi vor citi, probabil, răspunsurile la întrebările solicitate.

Sunt profesor de educaţie fizică din anul 1973, când am terminat facultatea la Iaşi. Din 1974 sunt titular la Şcoala Gimnazială « Dumitru Almaş » Negreşti, judeţul Neamţ. Încă din liceu (Petru Rareş) am început să practic schiul alpin, la Şcoala Sportivă, sub îndrumarea a doi profesori absolut deosebiţi, Vladimir Laşcu şi Dumitru Terbescu. Am ajuns, astfel, să colind pârtiile înzăpezite din Braşov, Predeal, Sinaia. Am concurat pe vestita Pârtia Lupului, pe Sulinar, pe Valea lui Carp, în Kanzel, pe Suhard (Lacu Roşu), la Vatra Dornei. Am schiat apoi şi student fiind, tot prin aceste zone. Cea mai mare performanţă a fost un loc III-IV la Campionatele Naţionale, în 1969, la egalitate cu un sportiv din Sinaia, la coborâre, pe temuta Pârtie a Lupului. Am câştigat, în acelaşi an de graţie, Cupa Ziarului Ceahlăul la slalom, desfăşurată pe pârtia din Parcul Cozla, împotriva unor sportivi din Predeal, Sinaia, Braşov. Ca profesor, mai apoi, am obţinut un loc III, cu echipa judeţului Neamţ, la Cupa Tineretului, faza naţională (1975), desfăşurată la Păltiniş, Sibiu. Toate astea m-au făcut să îndrăgesc munţii (Retezat, Apuseni, Rarău, Ceahlău), pe care i-am străbătut ulterior vara, în vacanţe.

Astăzi, in plină campanie electorală, invitatul RomBel este domnul Nelu Neacșu, Președintele filialei PNȚCD EUROPA, candidat al PNTCD pentru alegerile europarlamentare din 25 mai 2014.

Bună ziua domnule Neacșu și vă mulțumim că ați acceptat să acordați, în exclusivitate, un nou interviu pentru RomBel – comunitatea virtuală a românilor din Belgia!

RomBel – Avand in vedere ca in interviul anterior am informat cititorii nostri despre faptul ca sunteți o persoana activă în spatiul public implicat în diverse activitati in cadrul comunitatii romanesti din Belgia fiind printre altele si in echipa de fondatori ai filialei PNȚCD EUROPA cu sediul la Bruxelles. As dori acum sa discutam despre candidatura dvs la alegerile europene din 25 mai 2014, despre obiectivele dumneavoastra si ale PNTCD in Parlamentul European. Cum ați decis să vă implicați în campania electorala?

Nelu Neacșu – Eu va multumesc pentru invitatie, este intotdeuna o placere sa stau de vorba cu dumneavoastra si cu cititorii Rombel!

Candidatura mea la alegeriile europarlamentare a venit ca o apreciere a activitatii pe care am desfasurat-o la Bruxelles. Reamintesc ca din 2004 pana in 2012 am reprezentat la Bruxelles interesele patronatului "Uniunea Nationala a Patronatului Roman". In 2009 am fost ales Co-Trezorier și în 2011 Trezorier al Asociației de Afaceri din cadrul PPE (SME UNION of the EPP, actuala SME Europe of the EPP), iar în prezent imi desfasor activitatea in câteva ONG-uri europene . In 2013 am fost numit reprezentant onorific in Romania al AISVEC (Asociatia Italiana de Dezvoltare Economica). Tot in 2013 am devenit membru fondator si pana in prezent sunt presedinte al EIR (Institutul European al Regiunilor).