Invitatul RomBel este astăzi domnul Aurelian Mihai - deputat în circumscripţia electorală nr.43 DIASPORA, colegiul uninominal nr.1

Bună ziua domnule deputat și vă mulțumim că ați acceptat să acordați, în exclusivitate, un interviu pentru RomBel – comunitatea virtuală a românilor din Belgia!

RomBel – Sunteti membru al Parlamentului României, deputat ales de catre Diaspora româneasca… Ce inseamna pentru dumneavoastra, personal, aceasta calitate dobandita in urma ultimelor alegeri parlamentare din România?

Aurelian Mihai – Buna ziua, va raspund la intrebare cu sentimentul bucuriei datorita  faptului ca românii care m-au votat in diaspora, mi-au incredintat acest mandat pentru a-i reprezenta in Parlamentul României, pentru a le face cunoscute problemele si pentru a gasi solutii in rezolvarea acestora.

RomBel – In perioada 25-26 octombrie 2014 ati onorat invitatia RomBel si ati venit sa va intalniti cu românii din Belgia. Care a fost cel mai deosebit moment al acestei vizite in Belgia?

Aurelian Mihai – Momentul cel mai impactant a fost cel in care s-a discutat de solidaritatea românilor din Belgia pentru aducerea acasa a cetateanului decedat, români care indeplinesc rolul Guvernului in materie de obligatii cu brio. Ma gândesc de ce insa, nu se sesizeaza si Executivul nostru totusi pentru ca in discutia privind drepturile si atributiile nu-i intrece nimeni, cand vorbim despre obligatii, ne cam vedem singuri de ale noastre ?!

Invitatul RomBel este astăzi domnul Marius Cobianu.
Bună ziua domnule Cobianu și vă mulțumim că ați acceptat să acordați, în exclusivitate, un interviu pentru RomBel – comunitatea virtuală a românilor din Belgia!RomBel – Domnule Cobianu, începem interviul nostru cu rugămintea de a vă prezenta pe scurt activitatea dumneavoastră de până în prezent. De cât timp lucrați în cadrul biroului Președintelui Parlamentului European?

Marius Cobianu – Buna ziua. Va mulțumesc pentru invitația de a acorda acest interviu. In ultimul semestru al studiilor mele de masterat la Centrul European Universitar din Nancy, Franța, mi s-a oferit oportunitatea de a efectua un stagiu la Parlamentul European in Directoratul General pentru Politici Interne. După aceasta experiența, am făcut un al doilea stagiu la Curtea Europeana a Auditorilor. Am revenit in  2011 la Parlamentul European, de data aceasta cu un contract in Directoratul General pentru Politici Externe. In Iulie 2011 m-am alăturat echipei Președintelui Parlamentului European, la acea data Domnul Jerzy Buzek si am continuat, începând cu Ianuarie 2012, in Cabinetul Președintelui Martin Schulz.

RomBel – Cum se desfașoară o zi de muncă în echipa Presedintelui PE? Care sunt cele mai dificile momente?

Marius Cobianu – In Cabinetul Președintelui PE sunt responsabil de resurse umane, finanțe si logistica. Indiferent de portofoliul de care fiecare este responsabil, ziua începe cu verificarea agendei Președintelui. Evident programul lui de activități are un impact direct asupra zilei noastre de munca, deci asupra priorităților. Lucrez zilnic cu peste 30 de colegi membri ai Cabinetului si sunt punct de legătură cu diferite directorate generale ale PE. Este un mediu de lucru cu adevărat stimulativ si nelipsit de situații care necesita acțiune urgenta. Momentele mai sensibile sunt cele in care caut sa mențin un echilibru intre, pe de-o parte, diplomația necesara unei atmosfere de lucru pozitive si, pe de alta parte, fermitatea cu care trebuie comunicata si implementata realitatea administrativa. Iar astfel de momente sunt la ordinea zilei :)

RomBel – Cum interacționati cu comunitatea româneasca din Bruxelles? Citim / auzim zilnic despre imaginea proastă pe care o au românii în lume…V-ați „lovit” de această problemă în viața / activitatea zilnică din Bruxelles?

Marius Cobianu – Viața mea in Bruxelles se petrece in mare parte in Parlamentul European si in așa numita EU Bubble. Însă îmi găsesc timp sa interacționez cu comunitatea româneasca, in special datorita diverselor evenimente organizate de și pentru Români. Intr-o perioadă am făcut parte din corul de cameră "Interludiu" oferind programe culturale de Crăciun. Pentru a răspunde la a doua întrebare, este inevitabil a face apel la elemente care țin de analiză psihologică. Lucrând intr-un mediu foarte corect din punct de vedere politic, am fost ferit de a mă "lovi" de atitudini ostile evidente pe motiv ca aș fi Român. Uneori, însă, pot fi identificate tendințe subtile de ostilitate din modul cum este scris un email, sau din tonul cu care cineva vorbește la telefon. Un criteriu esențial pentru a determina pe ce fel de ax socio-politică te afli la locul de muncă este gradul de disponibilitate a ierarhiei de a-ți trece cu vederea greșeli minore.

RomBel –Credeti că noi, românii din Belgia, putem avea o comunitate unită, o comunitate exemplu pentru cei din jur? Sau este o utopie?

Marius Cobianu – Românii din Belgia, precum orice comunitate de altă naționalitate, pot fi uniți. Întrebarea este: au romanii din Belgia inteligențacolectiva necesară pentru a vedea un beneficiu clar in a fi uniți? Pare că Românii, si nu neapărat cei din Belgia, au ajuns sa creadă, chiar daca poate doar la nivel subconștient, că ar exista beneficii in a fi dezbinați, separați, neimplicați. Cei care funcționează pe pilot automat, neconstructiv, vor înțelege probabil intr-o zi ca a fi uniți e de bine :) Deci nu este o utopie.

Invitatul de astăzi este domnul Adrian Rotaru inițiatorul RomBel Village.

Bună ziua domnule Rotaru și vă mulțumim că ați acceptat să acordați, în exclusivitate, un interviu pentru RomBel – comunitatea virtuală a românilor din Belgia!

RomBel – Domnule Rotaru, sunteți unul dintre «veteranii» comunității românești din Belgia…. Când ați venit în Belgia și cum ați descrie anii pe care i-ați petrecut aici?

Adrian Rotaru – …mai bine mă intrebați, „cand am fugit din România“… – 1985, sfârșitul „războiului rece“ și zorii „glasnost&perestroika“ …in acea vreme azilul politic era cheia ramânerii in occident ; nu am fost „primit“ cu voioșie de autoritătile belgiene ale vremii, pe scurt și pasional : am fost suspectat de spionaj (eram prea instruit) și expulzat de 14 ori succesiv….. Am avut șansa și datorez verdictul pozitiv al Tribunalului de la Geneva: presei belgiene și la doi oameni „grei ai vremii“, doi agenti de spionaj (sic) :  Laslo Havas și lui „nea Ionică“ numele real nu-l dau, din considerație și respect; Laslo nu mai este printre noi- dublu agent, condamnat la moarte in contumacie in Germania…

Am incercat, dupa reabilitarea față de autoritățile belgiene, să-mi continui instruirea in domeniul „marina comercială“, ceea ce facusem in România insă lipsa banilor și situația m-au impins rapid pe piața muncii. In 1987 eram angajat in domeniul hotelier, front desk…singura calificare fiind asigurată de cele trei limbi straine vorbite curent și priceperea dobândită in scoala militară – am lucrat 7 ani in domeniu, in Bruxelles-ul anilor 90.

Bruxelles-ul acelor ani, este uitat azi…  un orășel de provincie, cu oameni „din partea locului“ cu cafenele unde se mai vorbea „bruxeller“ cu mici prăvălii de croitorie, delicatese, artizanat… cu oameni frumoși care se plimbau duminica pe Avenue Louise, de plăcere. Se puteau urmări emisiuni in limba valonă …

Interviu cu doamna Liliana Nicolae - Jurnalist EUROPA FM

Bună ziua doamnă Nicolae și vă mulțumim că ați acceptat să acordați, în exclusivitate, un interviu pentru RomBel – comunitatea virtuală a românilor din Belgia!

RomBel – Aveți o vastă experiență ca și jurnalist iar sfârșitul anului trecut aţi câstigat, premiul întâi, pentru documentarul "Drepturi și obligații în Uniunea Europeană" la secțiunea radio a concursului ”Reporter European” - ediţia anului 2013, organizat de Reprezentanța Comisiei Europene și de Biroul de Informare al Parlamentului European în România. Acest premiu a constat intro vizita de 3 saptamani in Belgia, vizita ce ati incheiat-o de curand. Care a fost cel mai deosebit moment al acestei vizite in Belgia?

Liliana Nicolae – Este greu de spus un singur moment deosebit. Interesant a fost faptul că am reușit să cunosc mai bine, la fața locului, cum lucrează instituțiile europene și cum se vede România de la Bruxelles. Desprinderea de realitatea românească, punerea ei în contextul european, dă o altă înțelegere și o altă perspectivă Uniunii Europene și a locului și rolului pe care România îl are sau îl poate avea în acest context. Interesant a fost și faptul că am aflat cum trăiesc o parte dintre românii care trăiesc în Belgia.

RomBel – Dar cel mai neplăcut?

Liliana Nicolae - Cred că cel mai neplăcut lucru a fost faptul să constat că străzile capitalei Belgiei sunt pline de cerșetori români. Grav este faptul că mulți dintre ei fac parte din adevărate rețele și că au ajuns la Bruxelles după ce au fost păcăliți chiar de către copiii lor, care le-au vândut casele din România.


În urma petiției care circulă in prezent pe rețelele de socializare, RomBel a rugat-o pe initiatoarea petiției, doamna Lucia Radu să ne dea mai multe detalii despre problema cu care se confruntă și care a determinat-o să initieze această petiție......


Am ezitat mult inainte de a scrie acest articol ; eram disperata dupa ce o hotarare judecatoreasca data « in interesul copilului (de 10 luni) » mi-a respins cererea de plecare cu acesta in România si a decis ca, in cazul in care as pleca, copilul sa ramâna la tata.

In cazul ramânerii mele in Belgia, s-a decis ca interesul copilului e sa mearga fortat la cresa cum cere tatal, si nu sa stea acasa cu mine.  Si toate acestea nu pentru ca mi s-ar reprosa ca nu sunt o mama buna. Dimpotriva, motivarea hotarârii incepe cu o afirmatie conform careia « calitatile mele de mama nu sunt contestate ». Pur si simplu asa a crezut de cuviinta judecatoarea de la Tribunalul de prima instanta din Bruxelles sa decida, mai precis sa faca un copy paste, la unele pasaje, chiar cuvant cu cuvant, din cererile tatalui.

Destul de repede am inteles ca nu imi puteam permite sa fiu disperata, nu imi puteam permite luxul unei depresii in aceste momente. Atunci am iesit din izolare si am inceput sa fac tot posibilul ca sa nu fiu singura. Primul pas era ca acest caz sa devina cat mai cunoscut in comunitatea româneasca pentru ca aveam si am nevoie mă simt sustinută, in primul rând de români.

Acest articol este si el tot o informare si o cerere de ajutor adresata românilor.

Astăzi răspunde intrebărilor RomBel, Ben Mehedin - purtător de cuvânt la Fundația ADEPT Transilvania.

RomBel – Ben, te rog, să ne spui pe scurt cine esti ....

Ben Mehedin - M-am născut într-o familie, care în cele din urmă a întrunit numărul total de șapte copii. Nu prea se vorbea de muncă în familia noastră, dar pot spune că se făcea. Tăticu pleca dimineața devreme și se întorcea seara tîrziu. Mămica robotea toată ziua și adesea ne lua și pe noi la muncile câmpului și ne trezea dimineața devreme. Munca era un mod de-a fi, încât era făcută fără prea multă teorie, cam cum e respirația. Nu se prea știa de evaluare. În rarele momente când stăteam la taclale, tăticu avea tot soiul de povestiri, unele trăite altele imaginate, iar între acestea era una cu doi prieteni, între care unul vînător îi povestea celuilalt: „am mers ieri pe baltă și  să vezi: erau atîtea rațe că nu trebuia decât să fac <<pac și la rucsac >>, <<pac și la rucsac >>, <<pac și la rucsac >>…” cellalt îl întreabă: „măi, dar când mai încărcai?” .... „dar tu crezi că mai aveai timp?” i-a răspuns întîiul.... Cu trecerea timpului și „desăvîrșirea” mea în educația liniară, am înțeles că acest exemplu se referea la evaluare, la „saltul calitativ după acumulările cantitative”, dar la vremea copilăriei îi savuram doar humorul dat de absurdul situației și mă preocupa mai puțin latura pragmatică a relatării.

A avut amabilitatea să răspundă intrebărilor RomBel domnul profesor Dan Dascălu Radu de la şcoala « Dumitru Almaş » din comuna Negreşti, judeţul Neamţ.

Bună ziua, domnule Profesor şi vă mulţumim că aţi acceptat să acordaţi, în exclusivitate, un interviu pentru RomBel – comunitatea virtuală a românilor din Belgia!

RomBel – Aţi devenit cunoscut comunităţii românilor din Belgia – RomBel ca urmare a fotografiei publicată de dumneavoastră pe reţeaua socială Facebook, fotografie in care sunteţi alături de caţiva copii de la şcoala « Dumitru Almaş » din comuna Negreşti, judeţul Neamţ. Spuneţi-ne, vă rog, cateva cuvinte despre cariera dumneavoastră de profesor, despre şcoala la care activaţi şi, desigur, istoria acestei fotografii cu copiii şi cu mingiile sparte!

Prof. Dan Dascălu Radu – Bună ziua. Eu vă mulţumesc pentru onoarea de a-mi solicita acest interviu, fapt care m-a luat prin surprindere. Aceasta datorită faptului că sunt o persoană absolut obişnuită şi nu înţeleg de ce tocmai eu ? Ştiţi cum se spune de obicei : nu credeam să mi se întâmple tocmai mie ! Personal, am un deosebit respect pentru cei din RomBel şi, ca atare, am să încerc să-mi înving emoţiile inerente, gândindu-mă, cu oarecare teamă, la câţi oameni deosebiţi vor citi, probabil, răspunsurile la întrebările solicitate.

Sunt profesor de educaţie fizică din anul 1973, când am terminat facultatea la Iaşi. Din 1974 sunt titular la Şcoala Gimnazială « Dumitru Almaş » Negreşti, judeţul Neamţ. Încă din liceu (Petru Rareş) am început să practic schiul alpin, la Şcoala Sportivă, sub îndrumarea a doi profesori absolut deosebiţi, Vladimir Laşcu şi Dumitru Terbescu. Am ajuns, astfel, să colind pârtiile înzăpezite din Braşov, Predeal, Sinaia. Am concurat pe vestita Pârtia Lupului, pe Sulinar, pe Valea lui Carp, în Kanzel, pe Suhard (Lacu Roşu), la Vatra Dornei. Am schiat apoi şi student fiind, tot prin aceste zone. Cea mai mare performanţă a fost un loc III-IV la Campionatele Naţionale, în 1969, la egalitate cu un sportiv din Sinaia, la coborâre, pe temuta Pârtie a Lupului. Am câştigat, în acelaşi an de graţie, Cupa Ziarului Ceahlăul la slalom, desfăşurată pe pârtia din Parcul Cozla, împotriva unor sportivi din Predeal, Sinaia, Braşov. Ca profesor, mai apoi, am obţinut un loc III, cu echipa judeţului Neamţ, la Cupa Tineretului, faza naţională (1975), desfăşurată la Păltiniş, Sibiu. Toate astea m-au făcut să îndrăgesc munţii (Retezat, Apuseni, Rarău, Ceahlău), pe care i-am străbătut ulterior vara, în vacanţe.