"Ceea ce ne propunem prin Asociatia noastra este doar sa aratam ca imaginea României poate fi alta, ca putem fi respectati la Bruxelles pentru ceea ce suntem. Acest respect se castiga in primul rand prin puterea exemplului personal." ne spune Daniela Livia Biciu, presedinta Asociatiei Femeilor Românce din Belgia. "Asociatia a fost infiintata de cativa ani, dar eu sunt implicata din 2020. De atunci, am dat o noua dimensiune activitatilor ei, dezvoltand-o mai ales in mediul belgian."

Care au fost cele mai recente activitati  menite sa aduca valoare comunitatii romanesti si sa o promoveze in Belgia ? Este nevoie de astfel de actiuni de vizibilitate ?

Cea mai recenta actiune a fost promovarea obiceiurilor românesti de Craciun, la nivelul autoritatilor federale din Belgia. Mai precis ministrii precum Sophie Wilmès, Ministru de externe si fost prim-ministru, de altfel personalitatea politica in topul preferintelor francofone si David Clarinval, Ministru al Comertului si Claselor Mijlocii, tinand cont de numarul important de intreprinzatori români in Belgia. Domnul ministru este de asemenea un sustinator al campaniei noastre de promovare a femeilor antreprenor de origine româna din regatul belgian.

Scopul actiunii a fost de a pune in valoare traditiile noastre, de o maniera pozitiva si valorizanta. Traditiile nu trebuie asociate cu anacronismul, cu ceva trecut sau depasit. Dimpotriva, reprezinta un punct de reper in evolutia unei societati. Nu poti stii unde mergi, daca nu stii de unde vii, ce radacini culturale si spirituale ai. Nu trebuie deci facuta confuzia intre traditii si cultul trecutului. Dimpotriva, traditiile ajuta la construirea unei identitati, inclusiv moderne. Ele structureaza viata noastra de toate zilele, uneori chiar de o maniera inconstienta.

Desigur ca este nevoie de astfel de actiuni de vizibilitate precum cele intreprinse. Pentru ca românii reprezinta in prezent o comunitate foarte importanta in Belgia, dar putin cunoscuta. Cultural si social, suntem foarte apropiati societatii de aici, apartinand familiei europene. Dar trebuie de asemenea sa punem in evidenta particularitatile noastre, care sunt foarte apreciate de belgieni, o data ce le-au cunoscut. Trebuie sa fim constienti de acest bagaj exceptional pe care il avem. Fara patos demonstrativ, dar cu constiinta identitatii noastre culturale.

Proiectul "Parcours d'artistes" demarat de Asociatia EuropaNova Bruxelles​ si Mirela Nita Sandu si mediatizat de Asociatia "RomBel-Romani in Belgia" continua cu noi povesti pline de inspiratie. Astazi ne dam intalnire cu artista Alexandra Anghel Nastase, care pe langa pasiunea pentru pictura, aseaza pe primele locuri fotografia și literatura. Cea mai recenta expozitie a sa de la Bruxelles se numeste "Contemplatie cromatica", iar Alexandra spune ca a simtit chemarea catre desen, culoare de cand era mica si ca intotdeauna a visat sa devina pictorita. Un parcurs interesant, dupa studiile facute in Bucuresti si Bruxelles, artista afirma ca s-a perindat ani de zile între șevalet, arta publicitară și pictura murală.

De cât timp  pictați și în ce constǎ bagajul dvs. artistic ?

...răspunsul este de cind mă știu. Desenul și culorile (pictura, mai târziu) au fost activitățile mele zilnice. Având acces de mic copil la multe albume de arta (si pentru asta le mulțumesc părinților mei), a fost ușor sa îi “prind gustul” și sa încerc și să încep să o înțeleg încă de mică. Arta, in special pictura, a fost și va fi o fascinație constanta. De aici, parcursul a venit natural: am urmat Facultatea de arte N. Grigorescu din Bucuresti, la secția de grafica, apoi un master în grafica și design în Bruxelles la CAD (Collège d’architecture et design), apoi ani și ani m-am împărțit între șevalet, arta publicitară și pictura murală.

Rombel va aduce in premiera bucuria participarii Romaniei la Festivalul FLEURAMOUR si va face cunostinta cu echipa de profesionisti iubitori de flori si de frumos, care ne va reprezenta in acest an. In perioada 23-27 septembre 2021 la Alden Biesen in Belgia, castelul local este gazda celei de-a 24-a editii a Festivalului Fleuramour, intr-un cadru feeric, unde se intrec in maiestrie echipe internationale. Echipa Romaniei este coordonata de Andreea Stör, designer florist, care ne impartaseste despre pasiunea sa si despre cum este sa reprezinti tara intr-o competitie internationala. 

 

 

➢ Cum au fost inceputurile in aceasta profesie ? Cum ai ales-o ?

Cred ca toate experientele din viata noastra au un scop si nimic nu este intamplator, astfel ca in  urma unei calatorii in Germania, studenta fiind in anul 3 in cadrul Facultatii de hortcultura Cluj, am descoperit o revista de design floral. Vorbim de anul 2005, cand in Romania nu exista expresia "design floral". In momentul cand am deschis revista, s-a deschis o alta lume pentru mine si am avut un sentiment foarte puternic “eu asta vreau sa fac!”. Peste 3 luni deja participam la primul workshop international, unde am intrat in acest univers al florilor, cunoscand profesori de design floral, campioni mondiali, floristi talentati din mai multe colturi ale lumii. Au urmat ani de zile de training peste tot prin lume pentru a dobandi cat mai multe abilitati si tehici de design floral. Stiam foarte clar ca-mi doresc la randul meu sa devin profesor de design floral si dupa 7 ani de educatie internationala si 5 ani de facultate am deschis usile primei scoli de floristica din Romania. Am introdus denumirea de "design floral" in Romania, avand bucuria sa lucrez cu mii de floristi de-a lungul celor 9 ani de cand am infiintat scoala FLORISTIQ ART si "Asociatia Floristior Romani".


Cornel Radu-Loghin, 54 de ani, trăiește la Bruxelles din 2009. Spune despre el, simplu: „Sunt absolvent al Facultăţii de Electronică şi Telecomunicaţii din Bucureşti şi după 23 de ani de muncă în România, am decis în 2009 să mă mut la Bruxelles pentru a lucra într-o organizaţie non-profit activă în domeniul sănătăţii publice, continuând astfel o activitate voluntară începută în 1994. De fapt, pentru mine, aceasta nu a fost o schimbare, ci un pas logic de a accepta să lucrez într-o organizaţie ce face la nivel european ceea ce eu oricum făceam voluntar în România.” Concret, în anul 1994 a inițiat în Romania Mișcarea pentru apărarea drepturilor nefumatorilor "AER PUR Romania", împreună cu doi prieteni, Claudiu Ilisei și Ovidiu Radu. Apoi, în 1997, organiza pentru prima dată într-o țară est-europeană Adunarea Generală a Uniunii Europene a Nefumătorilor. Acesta a fost doar începutul.

În 2011, a obținut pentru ENSP - Rețeaua Europeană Pentru Prevenirea Fumatului, pentru care lucrează- un important premiu din partea de la Organizația Mondiala a Sănătății: WNTD Award. Acum, după 10 ani, acest premiu îi este acordat personal. Cornel Radu-Loghin a fost unul dintre inițiatorii Legii Antifumat din România. L-am întrebat cum a apărut interesul lui pentru un domeniu care, în anii 90, era inexistent în România – lupta împotriva fumatului.
Citeam mult înainte de decembrie 1989 însă informațiile veneau din cărțile de la cele două biblioteci din București la care eram abonat ( Sadoveanu și Slavici) și, desigur, din cărțile disponibile în librării. După “Revoluție” au fost câțiva ani buni pe parcursul cărora citeam cam tot ce se publica în presă. Au fost ani de conectare cu lumea. Așa am descoperit, în anul 1994, un anunț la mica publicitate din ziarul Bursa, trimis spre publicare de o doamna doctor din Olanda, Lisette Stembor. Dânsa vizitase România, văzuse cum se fuma peste tot și caută persoane din România interesate în apărarea drepturilor nefumătorilor, în special în spațiile publice. Mi s-a părut un subiect foarte interesant, nu mi-a plăcut niciodată să fiu “afumat” de cei ce fumau în public și, undeva, în memorie am și acum mirosul greu de fum de tutun impregant în hainele părinților atunci când se întorceau acasă de la muncă. Erau nefumători, însă lucrau în birou cu foarte mulți fumători ce nu se sfiau să fumeze în interior. Am încercat la un moment dat să fumez însă nu mi-a plăcut și acest obicei nociv nu s-a prins de mine.

 #parteneriatcultural Interviu EuropaNova

Proiectul "Parcours d'artistes" demarat de Asociatia EuropaNova Bruxelles​ si Mirela Nita Sandu si mediatizat de Asociatia "RomBel-Romani in Belgia" continua cu noi povesti pline de inspiratie. Toate interviurile sunt realizate in limba franceza, iar astazi ne dam intalnire cu Georgeta Suta, care expune in spatiul EuropaNova Bruvelles (Clos du Parnasse, 11 E, 1050 Ixelles) - vernisajul expozitiei "La poesie des couleurs" are loc in data de 29 mai 2021. A inceput sa scrie destul de tarziu, dupa sosirea in Belgia in 2013, iar primul volum de poezie i-a fost publicat cand avea varsta de 50 de ani. 

Iata ce spune Georgeta Sutu pe pagina Facebook: "17 mai 2013 -17 mai 2021- Au trecut 8 ani de la prima mea întâlnire cu...Belgia ! La ceas aniversar nu se putea să primesc în dar un cadou mai frumos ca și acesta. Mulțumesc frumos Europanova Bruxelles, mulțumesc frumos domnei Mirela Nita Sandu pentru încrederea pe care mi-a acordat-o, mulțumesc frumos Avdia Avrumutoae pentru recomandare. Nici în cele mai frumoase vise nu credeam că voi avea o expoziție personală de pictură! Cei 8 ani au lasat ,,urme" frumoase în viața mea și nu pot decat să spun azi cu sufletul deschis ,,MULȚUMESC BELGIA !''

Pour Georgeta Suta, “la peinture et la poésie sont plus que des mots  et des couleurs, plus qu’un état d’esprit, plus qu’un livre ou une toile ! La poésie et la peinture sont une âme qui se réjouit, qui pleure, qui crie, qui chuchote !

Cei 7 ani de acasa, leaganul copilariei, bunici si parinti, plecatul in lume in cautarea sortii si legatura indestructibila cu ceea ce lasam in urma. Despre toate acestea am invitat-o sa ne vorbeasca pe doamna Elena Rentea .. o prezenta calda, iubitoare a traditiilor populare, o munteanca toata suflet ! Impreuna cu Asociatia RomBel – Romani in Belgia am realizat pana acum impreuna doua proiecte in 2021 si multe altele vor mai veni.

25 aprilie – Atelier de incondeiat oua de Pasti, alaturi de mesterul popular Parasca Cocuta Moroz

9 mai – Ziua Nationala a Portului Popular din Romania, sarbatorita la Bruxelles

* Te invit sa ne spui cateva cuvinte despre tine, ce ai invatat in cei 7 ani de acasa si ai pastrat si aplicat apoi in viata? Ce parere ai despre faptul ca de multe ori mesterii populari nu mai au cui transmite aceasta mostenire? Nu la nivel de informatie, ci de lucru, sa invete pe cei tineri un mestesug. Tot auzim expresia despre mesterii din lumea satelor: « ultimul opincar », « ultimul cojocar »...

Sunt munteancă, vin din Obârșia Miorița, locul unde s-a plămădit cunoscuta baladă « Miorița », respectiv Com.Cașin, județul Bacău si am crescut într-o familie tradițională unde educația, respectul, hărnicia erau lucruri primordiale, care mi-au călăuzit pașii în viață. Dragostea pentru portul popular și folclor le-am moștenit din familie, în casa bunicilor materni unde am crescut, straiele populare erau la loc de cinste și îmbrăcate de întreaga familie la evenimentele importante și la biserică. Unele piese le-am moștenit și eu și le consider ca «Templu la purtător », deoarece când vorbesc de portul popular  și tradiții simt legătura cu strămoșii, cu istoria prin care ne reprezentam țara, fiind cartea de identitate a neamului nostru românesc.

#parteneriatcultural Interviu EuropaNova 

Proiectul "Parcours d'artistes" demarat de Asociatia EuropaNova Bruxelles​ si Mirela Nita Sandu si mediatizat de Asociatia "RomBel-Romani in Belgia" continua cu noi povesti pline de inspiratie. Toate interviurile sunt realizate in limba franceza, iar astazi ne dam intalnire cu Monica Tonea, pasionata de scris inca din copilarie, cand simțea că scrisul era forma care o ajuta să se exprime mai bine, care îi dădea aripi, era un "limbaj al sufletului". Monica este redactor la revistele culturale "Itaca" si 'Timpul Bruxelles", a publicat un volum de nuvele in 2019 "Piatra de Hotar" -Povestiri si reflexii- iar in aceste zile de aprilie 2021 ii apare primul sau roman, "Pasagerii", care abia asteapta sa fie descoperit de catre public. 

  • Tous ces bouts de vie que tu mets sur papier et que tu rends éternels, bouleversent-ils l’auteure Monica Tonea ? Qu’est-ce que t’apporte l’écriture de plus que tout autre passion et quel a été le plus grand défi de ta vie de femme de lettres ?

Étrangement, oui, ils me bouleversent. Je me demandais si c’était naturel ou si j’étais trop impliquée dans l’histoire de vie de mes personnages. J’avais l’impression que j’étais la seule écrivaine bouleversée par ses personnages. C’est en écoutant des podcasts dédiés à l’écriture, auxquels sont invités des écrivains qui partagent leurs expériences, que j’ai appris le contraire : nombreux écrivains s’impliquent dans l’histoire. On a une relation avec nos personnages : on les aime, on les déteste, on les réprimande. Il arrive souvent de ne pas pouvoir contrôler leur destin. Ils décident pour eux-mêmes. Voilà pourquoi je suis complètement bousillée après l’acte créatif, car ce n’est pas seulement de la fatigue mentale, mais aussi émotionnelle.

Oh, très bonne question, mais aussi difficile : qu’est-ce que l’écriture m’apporte de plus ? Je reviens à ce que j’ai dit tout à l’heure, l’écriture remplit un besoin presque physiologique. Tout comme je mange, je bois et je dors, de la même manière, j’écris. C’est curieux, mais ce n’est pas la seule passion. L’art photographique suit de près l’écriture. Je suis guidée par les mêmes besoins, presque primaires, de m’exprimer à travers ses moyens. Certes, je ne suis pas allée au bout avec la photographie. Je suis une dilettante. Toutefois, la passion de manifester la réalité à travers des images me recharge, tout comme l’écriture.