În cotidianul Le Soir, de la 14 oc­tom­brie 1989, Daniel Conraads scria des­pre cele mai recente ştiri despre di­si­denta Doina Cornea, aflate prin intermediul fiicei acesteia, aflată în vizită în Belgia. "Ariadna Combes, fiica Doi­nei Cornea, este într-o scurtă vizită în Belgia. Vineri ea a participat la o seară românească la Fléron, şi sâmbăta aceasta asistă, la Floreffe, la o acţiune de susţinere a operaţiunii «Satele româneşti»." Ariadna Combes, care este jurna­listă şi trăieşte în Franţa din 1976, a profitat pentru a ne transmite nou­tăţile aflate de la mama sa care se opune public şi luptă de opt ani contra regimului Ceauşescu şi care este considerată azi fi­gura emblematică a disidenţei româneşti.

Vechea preocupare omenească pentru evadarea din realitate poate fi cultivată cu succes în bătrânul burg medieval. În Belgia, inima Europei, nu departe de Marea Nordului. O stranie senzaţie de irealitate te învăluie când te preumbli de-alungul canalelor, pe străzile pietruite ale vechiului burg, străjuite de catedrale medievale, clădiri cu ornamente complicate şi ciocolaterii la parter. Este efectul Bruges asupra călătorului. Pentru est-europeanul exasperat de relaţia cu metropola sa agresivă, evadarea e cu atât mai profundă. Civilizaţie, estetică urbană, linişte. Toate acestea, prietenia oraşului şi a localnicilor sunt palpabile şi îţi influenţează încă din prima zi starea de spririt.

Secretarul general al Partidului Popular European (PPE) spune că propunerea Bucureştiului nu este pe placul lui Jose Barroso. Antonio Lopez este primul oficial european de rang înalt care transmite României că nu are şanse la portofoliul Agriculturii din viitoarea Comisie Europeană.

Adevărul“: Credeţi că Dacian Cioloş are şanse să obţină portofoliul Agriculturii, în condiţiile în care Germania sprijină Austria, iar Franţa sprijină Irlanda? 

Antonio Lopez: Sunt la curent cu negocierile extrem de dure pentru posturile de Comisar şi, din ce ştiu, va fi aproape imposibil ca România să obţină „Agricultura“. Jose Manuel Barroso analizează foarte bine dosarele depuse de statele membre UE.
 

I love moldovaResemnare joviala, ambasade zambitoare si perseverenta continua: iata reteta schimbarii la fata a Moldovei

Desi este adolescenta, 18 ani de la proclamarea independentei in 1991, republica pe nume Moldova, dupa ce a “facut bube dulci”, cum spunea jurnalista Angela Brasoveanu (http://www.punkt.md/), criza de adolescenta care i-a lasat sechele ireparabile de “stangacie” comunista, iata ca acum aceasta are nevoie de un lifting urgent de imagine, pentru a fi “iubita”, cum spune al nostru Horia Patapievici. Caci “pentru a fi iubita (…), [Moldova] are nevoie sa fie vazuta”, tot de la el citire. De aceea, in practica, care ar fi solutia unui lifting reusit pentru aceasta tanara la rascruce de drumuri?

Traian Basescu a anuntat joi ca Lucian Croitoru este nominalizat pentru functia de premier al Romaniei. Lucian Croitoru este consilierul guvernatorului BNR, Mugur Isarescu.

Presedintele Traian Basescu a explicat care au fost considerentele care au stat la baza acestei nominalizari.

Seful statului a explicat ca nu are acelasi punct de vedere cu partidele referitoare la persoana de care este nevoie pentru formarea unui Guvern "in timp de criza economica, peste care s-a suprapus o criza politica", asa incat a decis ca nu mai poate prelungeasca perioada de incertitudine si sa propuna un nume.

 

Stiati ca ? la primul salon de vinuri din Liege , printre celebri viticultori francezi o sa il gasiti si pe celebrul nostru reprezentant George Targovisteanu care ne va onora cu o gama variata din cele mai fine vinuri romanesti ?

O ocazie buna de a gusta din vinurile de pe taramurile noastre !!!  
http://www.salon-vin.be/nos-vignerons/nos-viticulteurs.html

Ciclistul belgian Franck Vandenbroucke s-a stins, ieri, în Senegal, unde îşi petrecea concediul, anunţă Liberation, citând o informaţie dezvăluită de o sursă apropiată ciclistului. Avea doar 34 de ani. "Franck a fost găsit mort în camera unui hotel din Senegal, unde îşi petrecea vacanţa. Circumstanţele decesului nu se cunosc", a declarat apropiatul belgianului. Presa belgiană informează că posibila cauză a morţii ar fi o embolie pulmonară. Ştiam că nu se simţea bine, nici fizic, nici psihic. A plecat duminică în Senegal", a declarat unchiul belgianului, fostul ciclist Jean Luc Vandenbroucke.