Românii sunt cunoscuţi ca fiind întreprinzatori şi descurcareţi în general; la aceasta se adauga şi un simţ pragmatic care-i ajuta sa se adapteze noului loc, fara a uita însa radacinile şi învaţaturile bune de acasa. Şi una din aceste învaţaturi ar putea fi -de ce nu?- spiritul de economie.

Aflaţi într-o ţara straina, nu toţi românii îşi cunosc drepturile. Pe lânga diferite instituţii ori asociaţii care se ocupa inclusiv de drepturile imigranţilor fara acte de şedere, un ajutor vine şi din partea primului website dedicat dreptului belgian. Pe lânga consilierea online sau ghidul juridic, siteul propune în download documente tip în format Word -spre exemplu: contract de munca, facturi, somaţii, contestaţii, contract de închiriere al locuinţei, cumparari -vânzari, auto, etc. -website: www.vosdroits.be.

În general la întrebarea "Se poate trai ieftin în Belgia?" raspunsul înca mai poate fi DA, daca se respecta un anumit mod de acţiune şi chiar de gândire pragmatica, care în fapt nu înseamna renunţarea la confort şi nu contravine unui stil de viaţa decent. Foarte binevenita este reducerea facturii de energie, mai ales în condiţiile în care preţul energiei creşte continuu. De altfel, Regiunea Walona şi Bruxelles au înfiinţat unele ajutoare care sa contribuie la diminuarea facturii de energie a consumatorilor particulari. Ajutoarele sunt sub forma de prime, de exemplu pentru un raport energetic facut de un expert asupra izolaţiei caselor sau pentru izolarea propriu-zisa a acestora (acoperiş, planşeu, pereţi, ferestre). Astfel, pentru schimbarea unei ferestre cu un rând de geam cu una cu doua rânduri de geam, în regiunea Walona se acorda o prima de baza de 40€/m² şi pentru o suma maxima de 10.000 €/an/locuinţa. La Bruxelles montarea unui geam dublu superizolant da dreptul la o prima de 50€/m², limitata la 2.500 €/locuinţa. În acelaşi timp se ofera prime pentru instalarea unei centrale termice mai performante cu consum de gaz. Instalarea unei pompe de circulaţie de caldura permite unui propietar din Bruxelles sa obţina

o prima echivalenta cu 50% din valoarea facturii de cumparare, plafonata la max. 2.500€/locuinţa. Se acorda prime regionale şi pentru instalarea panourilor solare. Acest tip de ajutoare din partea statului exista şi în regiunea Flandra. Mai multe informaţii la adresa: www.energie.wallonie.be.

Un mod economic de a folosi energia este contorul de noapte - la jumatate de preţ, începând de vineri seara de la ora 22.00 şi pâna luni dimineaţa la ora 07.00; costul unui contor de noapte -aproximativ 50€ la Bruxelles şi aproape 150€ în Regiunea Valona. Becurile electronice şi de calitate rezolva 20% din economia de curent -trebuie vizata marca veritabila şi evitate falsurile.

Pentru unii maşina este un lux, pentru alţii un rau necesar; foarte important este faptul ca peste tot în Belgia reţeaua de transport în comun este foarte bine organizata. Mai mult, este stimulata deplasarea cu bicicleta, organizându-se inclusiv activitaţi la nivel naţional, cum ar fi "Saptamâna bicicletei" în luna mai sau "Saptamâna mobilitaţii" - anual în luna septembrie - când bicicleta este regina strazilor.

Pentru cei cu venituri mai reduse exista lanţurile de magazine "Aldi" , "Lidl" şi "Colruyt", urmate de magazinele ceva mai sofisticate "Delhaize" şi GB-Carrefour. Magazine cu textile dar şi obiecte electro-casnice şi cosmetice: Zeeman, Wibra, Kruidvat, Di, Promo, etc. Un truc este acela de a cumpara în general haine şi alte lucruri scumpe în perioada soldurilor - de doua ori pe an, în lunile ianuarie şi iulie, sau de profitat de promoţiiile din magazine. Macelariile Renmans afiliate la "Aldi" sunt indicate pentru carne proaspata, la preţuri mai acceptabile. Pentru Bruxelles cea mai buna alegere cu costuri mici

o reprezinta piaţa de la Clemenceau, Anderlecht - deschisa în weekend; carne proaspata-mititei, salam Victoria, Bucureşti, cabanos, afumaturi -toate se gasesc la Magazinul "Georges", unde se vorbeşte şi limba româna. Şi tot despre produsele alimentare: putem afirma ca a cumpara un "produit blanc" - fara marca/eticheta -nu înseamna calitate inferioara; produsele au aceleaşi calitaţi ca şi cele de marca, lipsind însa eticheta, ceea ce elimina costurile contractuale de publicitate, distribuţie, etc. În medie sunt cu 30% mai ieftine.

Pentru cei care nu au probleme cu produsele second-hand exista magazinele "Kringwinkel", afiliate OCMW, care au aproape orice, de la obiecte de uz casnic la mobila, aparatura, biciclete şi altele, la preţuri foarte mici. Un alt lanţ de magazine este "Trok" unde se gasesc mobila, produse igienice sau de uz casnic la preţuri mici, provenite de la magazinele care au dat de curând faliment. Mai putem adauga magazinele "Solderies" -la Charleroi exista o strada întreaga cu astfel de magazine, depozitele "Emaius", târgurile care se ţin mai ales vara numite "Brocantes", magazinul "Ikea" pentru tot ce înseamna casa şi decoraţiuni interioare. Haine de marca ieftine se gasesc la Bruxelles la depozitul DOD situat pe rue Liedekerke 103 (St. Josse) -deschis numai vineri, sâmbata şi duminica între orele 09:00 - 17.30; exista o sucursala la adresa Rue des Basins, 1070 Bruxelles, lânga Canal. La Anvers magazine cu încalţaminte de calitate provenita din colecţiile anilor trecuţi sau din falimente: "MONAR", Justitiestraat, 2018 Antwerpen, "Miss and Mister", Nationalestraat, 2000 Antwerpen, Outlet (n-are nume), Keyserlei, 2000 Antwerpen. Kringloopwinkels sau magazine cu obiecte reciclate sau la mâna a doua (numai în Flandra): www.kringloop.net.

În ceea ce priveşte transporturile, trenul este mai ieftin sâmbata şi duminica daca luaţi bilet de weekend dus-întors, iar în vacanţe opţiunea o zi la mare sau la munte; facilitaţi sunt şi daca veţi calatori în grup. La tren şi autobus biletele senior au reducere de 60%. Carburantul cel mai ieftin? în benzinaria magazinului "Macro". Pentru cei interesaţi de un preţ mai bun la benzina sau motorina încercaţi şi pe site-ul www.carbu.be. Evident, tot pentru a calatori, dar pe distanţe mai lungi, putem folosi serviciile companiilor aeriene low-cost: Wizzair, Blue Air; exista un site www.skyscanner.net - folosit inclusiv de catre operatorii de turism - care aduna la un loc majoritatea firmelor low-cost pe transportul aerian.

Un alt exemplu constatat în viaţa de zi cu zi este obiceiul multor belgieni de a merge la magazin cu ladiţe din plastic şi dupa cumpararea produselor desfac pur si simplu ambalajele, lasând în magazin surplusul de greutate şi deşeu. Este un mod de a face economii, mai ales ca ridicarea deşeurilor menajere în majoritatea localitaţilor se face contra cost, taxarea fiind de fapt dubla: se platesc atât sacii de gunoi cât şi taxe comunale! Pentru a evita stocarea de sticle, cumparaţi doar produse ambalate în sticle sau borcane pentru care platiţi garanţie şi astfel le puteţi returna la magazin. Sau le depuneţi în containere speciale pentru a fi reciclate. Exista şi magazine care ambaleaza numai în pungi de hârtie, de obicei cele de genul Fair Trade. Un alt truc: daca staţi la casa, construiţi în pamînt un rezervor de apa care capteaza fie apa din pamînt, fie apa de la ploaie.

Cei care doresc sa telefoneze mai ieftin în România pe telefon fix sau mobil şi au o conexiune internet pot folosi programele VOIP. Unele dintre ele ofera acest serviciu telefonic gratuit, dar soluţia cea mai valabila ramâne cea cu plata -www.lowratevoip.com, www.voipwise.com, www.internetcalls.com. O soluţie viabila pentru îmbogaţirea culturii generale şi pentru relaxare o constituie bibliotecile; mai mult, pentru cei care vor sa închirieze DVD-uri cu filme sau CD-uri, un abonament/legitimaţie la biblioteca locala costa 2.50 euro/an, iar apoi preţurile de închiriere sunt cca. 1.25 euro/DVD şi 0,70 euro/CD. Tot la biblioteca exista de obicei şi acces internet gratuit pentru cei interesaţi.

Un alt exemplu de spirit practic este siteul www.donoo.eu/zone-be - se doneaza online diverse categorii de obiecte. La final, iata şi un site de trucuri la facut economie, prin simpla schimbare a unor obiceiuri (sau prejudecaţi): www.gagnez1000euros.be.

 

Începând cu data de 1 mai 2008 cea mai mare parte a contractelor de asigurare încheiate de belgieni cuprinde explicit riscurile legate de atacuri teroriste. Astfel, asigurarile de viaţa, cele auto, de boala sau împotriva incendiilor cuprind în mod automat clauze legate de atacuri de tip terorist, fara modificarea sumelor de asigurare din contractul de baza. Noile contracte au, totuşi, câteva limite, cum ar fi aceea ca nu privesc pagubele unui atac nuclear iar plafonul de asigurare este de maximum 1 miliard de euro.

 

Conform Regulamentului Consiliului Europei 1408/71 privind aplicarea regimurilor de securitate sociala pentru lucratorii salariaţi, independenţi şi membrii familiilor lor care se deplaseaza în interiorul comunitaţii, dar şi Regulamentului Consiliului CEE 574/72 privind stabilirea modalitaţilor de aplicare a regulamentului 1408/71, începând cu luna ianuarie 2007 alocaţia pentru copii poate fi exportata.

Salariaţii vor lua legatura cu casa de asigurari a patronului, iar independenţii vor lua legatura cu casa de asigurari sociale la care sunt afiliaţi. Alocaţia pentru copii poate fi platita prioritar sau complementar. Alocaţia se va plati prioritar (suma integrala a alocaţiei care se cuvine în Belgia) atunci când nu primiţi în România sau în alta ţara UE sau în spaţiul economic european alocaţie pentru copii, în principal pe baza prestaţiilor sau ca echivalent al acestora. Din contra, alocaţia se va plati complementar atunci când în România cineva are dreptul sa ridice aceasta alocaţie ca urmare a prestaţiilor sau ca echivalent al acestora. În cazul plaţii complementare, se va proceda la o comparaţie a sumelor o data la şase luni, dupa ce au fost chestionate instituţiile româneşti care se ocupa de plata alocaţiilor. Sumele vor fi comparate pentru fiecare copil în parte. În fiecare trimestru se va stabili de catre instituţiile europene o suma de valoare mijlocie pentru conversie. Pentru România aveţi nevoie de formularele E 411 şi E 405.

Românii care lucreaza legal pot primi în ţara de rezidenţa nu doar alocaţia de stat ci şi indemnizaţia de creştere şi îngrijire a copilului pâna la doi sau trei ani. Criteriul de baza este ca cei care fac solicitarea catre Direcţia Muncii şi Protecţiei Sociale (DMPS) sa fie salariaţi cu contract de munca. Ambele prestaţii sau dupa caz, una dintre ele, pot fi dirijate la cerere catre ţara unde muncitorul lucreaza. Modalitatea de plata este mai avantajoasa în acest sistem, deoarece persoanele beneficiare primesc alocaţia/indemnizaţia cuvenita în ţara de origine, dar şi diferenţa pâna la nivelul alocaţiei/indemnizaţiei din ţara în care lucreaza. Alocaţiile pot fi solicitate fie de catre familii, fie de catre un singur parinte.

Se ştie de altfel ca în majoritatea ţarilor UE cuantumul alocaţiei pentru copii este mai mare decât în România. În acest caz pe lânga cei 42 lei pentru fiecare copil (condiţionaţi de domiciliul stabil), statele europene în care muncitorii români lucreaza cu forme legale vor plati o suma de bani pâna la nivelul alocaţiilor din respectivul stat. Daca parinţii lucreaza cu contracte de munca în doua ţari diferite se va lua în considerare plata alocaţiei care este mai mare. Se aplica astfel principiul exportabilitaţii prestaţiilor sociale, prevazut de legislaţia europeana. Solicitanţii nu trebuie sa se deplaseze neaparat în România ci se pot adresa instituţiilor competente din ţara unde muncesc, care la rândul lor vor trimite cererile ministerului de resort român, urmând ca DMSSF judeţene sa se ocupe de completarea formularelor. Alocaţia de stat pentru copii a crescut de la 40 lei la 42 lei începând cu 1 ianuarie 2009, iar alocaţia pentru copiii aflaţi în plasament este majorata la 97 lei -www.mmuncii.ro.

Din punctul de vedere al grijei faţa de viitoarea mamica şi nou nascut, Belgia este ţara care ofera multe facilitaţi. În funcţie de asigurare -mutualitate şi/sau asigurarea de spitalizare- vor fi rambursate costurile aferente naşterii, în totalitate sau un procent de mai bine de jumatate. Alocaţia lunara pentru copii primita de catre un salariat este diferita; astfel, pentru primul copil se platesc € 81,77, la al doilea copil € 151,30 şi începând de la al treilea şi urmatorii € 225,90. În plus, se acorda un ajutor şi la naştere: în cazului primului nascut -al mamei sau al tatalui- suma este de € 1.107,80, iar în restul situaţiilor suma este de € 833,49. Pentru gemeni sau mai mulţi copii se plateşte o suma de € 1.107,80 pe copil. Sumele menţionate sunt acordate de catre Serviciul federal pentru alocaţiile pentru copii -consultaţi www.rkw.be şi nu au legatura cu beneficiile oferite la naştere de catre mutualitate (fiecare ofera propriile beneficii). Concediul aşa numit de maternitate este de 9 saptamâni (din care una este obligatorie înainte de naştere) şi suma primita este de circa 70% din salariu. Alte avantaje ale naşterii unui copil în Belgia: copilul poate fi îngrijit şi supravegheat în dezvoltarea sa în mod gratuit de catre centrele specializate (înspecial programul de vaccinare) pâna la vârsta de 3 ani; de la 3 luni copilul poate fi înscris la creşa (pentru şomeri sau cei care primesc ajutor social pentru suma de 1,25 euro/zi-maximum 12.50 euro), iar de la doi ani şi jumatate poate fi înscris în învaţamântul preşcolar. De asemenea, supravegherea copiilor înainte şi dupa programul de curs oficial se deduce fiscal pâna la vârsta de 12 ani, suma deductibila fiind de aproximativ 12 euro pe zi. Este bine de ştiut ca deducerile la impozit sunt valabile atât pentru angajaţi cât şi pentru independenţi. Pentru asigurarile medicale gasiţi informaţii la: www.socialsecurity.fgov.be şi www.belgique.charline.be.

NOU! De la 1 februarie 2009 "şefii" de familii monoparentale, aflaţi în şomaj de cel puţin 3 luni, pot beneficia de o prima de 75€/luna, în cazul în care reîncep serviciul. Prima se va acorda pe o perioada de maximum 12 luni, parintelui care reia slujba în calitate de angajat sau de independent cu titlu principal. Ideea este de a se extinde acordarea de prime şi femeilor care reîncep lucrul, fara a fi fost în şomaj; mai multe informaţii la: www.emploi.belgique.be, www.onem.be

 

 

Introducerea cardului SIS are ca obiectiv principal de a furniza persoanei asigurate social un suport electronic pe care figureaza numarul sau de identificare de securitate sociala; acel numar va fi folosit de catre asigurat în toate relaţiile cu instituţiile de asigurari sociale, precum şi cu persoanele responsabile pentru a face declaraţiile de date sociale (angajatorii, fondurile de pensii şi, desigur, însuşi asiguratul). Orice vizita la doctor este condiţionata de prezentarea cardului SIS şi chiar a carţii de identitate. Cardul poate fi folosit şi în farmacii, la cumpararea cu preţ redus a medicamentelor.

 

Ce este securitatea sociala

Securitatea sociala belgiana este un sistem bazat pe solidaritatea între: lucratori şi şomeri; activi şi pensionari; persoane sanatoase şi persoane bolnave; persoane cu venituri şi cele fara resurse; familiile fara copii şi cele cu copii, etc... Solidaritatea este garantata deoarece: persoanele active trebuie sa plateasca toate contribuţiile, proporţional cu venitul lor; o importanta finanţare este oferita de catre comunitate, adica de catre toţi cetaţenii; sindicatele, societaţile de asigurari sociale şi organizaţiile patronale sunt factori de co-decizie asupra diferitelor modalitaţi de funcţionare a sistemului. Sistemul de securitate sociala asigura 3 funcţii:

1. În caz de pierdere a salariului (şomaj, pensie, incapacitatea de munca), veţi primi un venit de compensare, de înlocuire;
2. În caz de anumite "cheltuieli sociale" (suprataxe) cum ar fi educaţia copiilor sau costurile de boala, veţi primi o suplimentare de venituri;
3. În absenţa involuntara a veniturilor profesionale, veţi primi ajutor social de supravieţuire. Sistemul de securitate sociala clasic este repartizat astfel:

* Un regim pentru muncitorii angajaţi (un angajat este o persoana legata de angajatorul sau printr-un contract de munca. Totuşi, unele categorii de persoane sunt tratate ca angajaţi pentru punerea în aplicare a masurilor de securitate sociala, şi invers, unele categorii sunt excluse).
* Un regim pentru muncitorii independenţi (independentul este persoana care exercita o activitate profesionala fara a fi angajat în obligaţii legate de un contract de munca sau de un statut. La fel, anumite grupuri sunt excluse şi altele sunt tratate ca liber -profesionişti).
* Un regim pentru funcţionari (funcţionarul este persoana
subordonata domeniului de servicii publice). Sistemul clasic conţine 7 categorii:

1. Pensiile pentru vechime în munca şi pensiile de urmaş;
2. Şomaj;
3. Asigurarea împotriva accidentelor la locul de munca;
4. Asigurarea împotriva bolilor profesionale;
5. Prestaţiile familiale -alocaţia pentru copii;
6. Asigurarea în caz de boala şi/sau de invaliditate;
7. Vacanţele anuale

În plus, schemele de securitate sociala conţin regimurile aşa-numite reziduale care fac parte din ajutorul social (de ex: o extindere a protecţiei sociale pentru persoanele care nu sunt eligibile pentru cele 7 categorii mai sus menţionate).

 

O modalitate rapida şi sigura de a trimite bani este prin intermediul Serviciului Western Union Money TransferSM -www.westernunion.com, care reprezinta soluţia perfecta pentru a trimite bani persoanelor de încredere.

Daca trebuie sa trimiteţi bani unei persoane necunoscute, va confruntaţi cu riscul de a deveni victima unei fraude.

Daca doriţi sa trimiteţi bani în afara României, suma maxima ce poate fi transferata este de 10.000 Usd sau echivalentul în Euro şi Ron (conversia Usd va fi facuta la cursul Western Union, şi nu la cel al BNR). Daca primiţi bani din strainatate, trebuie sa aveţi un act de identitate, vârsta minima de 14 ani şi sa specificaţi agentului: numele şi prenumele persoanei care a trimis banii, suma transferata, oraşul şi ţara de unde s-a efectuat transferul şi numarul de control al transferului (MTCN). Servicii opţionale -livrare la domiciliu, anunţare telefonica/telegrama sau mesaj sms. Nu este nevoie sa aveţi un cont deschis în banca, iar banii se pot ridica de la oricare dintre cele peste 4.600 locaţii din România -durata transferul propriu-zis este foarte scurta, cîteva minute.

Western Union va recomanda pentru a va proteja împotriva fraudelor: nu trimiteţi niciodata bani unui necunoscut printr-un serviciu de transfer de bani; fiţi foarte atenţi la afaceri sau oportunitaţi care par prea avantajoase pentru a fi adevarate; nu folosiţi serviciul de transfer de bani pentru a plati, de exemplu, achiziţii la licitaţii online; nu trimiteţi bani pentru a plati taxe sau onorarii pentru potenţiale câştiguri la loterii internaţionale. Pentru a ajuta pe cei în nevoie a fost creata Fundaţia Western Union, un exemplu fiind susţinerea programului "Singur acasa", ce asista copiii emigranţilor români.

 

O data cu aderarea, plaţile în euro trebuie sa aiba acelaşi cost, indiferent daca sunt locale sau externe.

Transferurile efectuate din statele UE spre România s-au ieftinit considerabil, dar în România bancile nu aplica întotdeauna şi întocmai prevederile comunitare. Aşadar, transferurile bancare în euro trebuie sa aiba acelaşi cost, indiferent daca beneficiarul are cont curent deschis la o banca din România sau dintr-un alt stat membru. Condiţia este prevazuta în Regulamentul nr. 2560/2001 al Comisiei Europene. Reglementarile sunt valabile atât pentru transferurile interbancare, cât şi pentru plaţile la comercianţi cu cardul şi retragerile de numerar de la ATM. Singura condiţie este ca moneda de plata sa fie euro, iar valoarea tranzacţiei sa fie mai mica de 50.000 euro.

Aplicarea regulilor europene la plaţile în euro va avea un efect diferenţiat, în funcţie de ţara de unde se iniţiaza transferul. În România, comisioanele ramân ridicate şi se fac prin intermediul bancilor corespondente, ceea ce presupune atât costuri mari, cât şi o perioada lunga de execuţie. Astfel, un simplu transfer local implica pâna la patru banci, iar operaţiunea poate dura 3-5 zile lucratoare. De aceea, plaţile în euro, fie ca sunt interne sau externe, presupun plata unor speze bancilor corespondente, ceea ce majoreaza costurile. Comisia Europeana a propus introducerea Regulamentului 2560/2001 la nivelul UE deoarece plaţile transfrontaliere aveau costuri exagerat de mari comparativ cu cele locale. Aplicarea acestor prevederi a avut un efect benefic asupra costului serviciilor financiare, se arata într-un raport de evaluare publicat la începutul lunii ianuarie 2007 de Comisia Europeana. În prezent, un transfer de 100 de euro costa în statele din zona euro doar 2,5€, faţa de 17,2€ în martie 2003. Cele mai mici costuri pentru transferurile interbancare sunt acum în Olanda, Belgia, Luxemburg, Austria şi Irlanda, unde comisioanele percepute de banci pentru a transfera 100 de euro sunt mai mici de 1 euro. Aceeaşi operaţiune poate costa pâna la 3-4 euro în Spania, Franţa şi Italia.

Cele mai mari comisioane se întâlnesc în Grecia, în medie de 12 euro.