Am avut de curand privilegiul, cu ocazia evenimentului organizat de asociatia Agora for Life, sa fiu, pentru cateva zile, in preajma unuia dintre martirii neamului nostru : domnul profesor si scriitor Marcel Petrisor.
Pe domnul profesor l-am intalnit prima data acum multi ani, in casa unei matusi, cand eram inca eleva de liceu. Tin minte cum statea pe un fotoliu si fuma pipa. Pe vremea aceea nu realizam ce icoana am in fata : unul dintre cei putini care a reusit sa iasa teafar la minte si la trup, din calvarul temnitelor comuniste destinate detinutilor politici.
Mi-a fost dat sa-l reintalnesc, vara trecuta, cand imi incoltise in minte gandul organizarii unui eveniment dedicat patimilor detinutilor politici. Lucrurile s-au asezat asa de armonios, incat am avut ocazia sa ajung la dansul acasa si sa pot sta de vorba cu domnia sa. Atunci i-am propus sa fie invitatul nostru la Bruxelles. Dupa ce m-a descusut in legatura cu activitatile organizatiei noastre ( « Ecologisti, hm ! Nu prea ati facut mare branza voi ! » ) a ramas ca , de principiu, va veni la evenimentul nostru. M-a cucerit felul dansului de a fi, franchetea, felul in care te privea si vedea drept in strafundul sufletului tau. Si mi-am dorit mult sa facem o Sezatoare in care sa ne impartaseasca cate ceva din imensa-i cuprindere.
Si asa s-a nascut Sezatoarea pentru suflet, la care, in afara de domnul profesor, am mai invitat un prieten drag, pe violonistul Tudor Andrei, de la Viena si pe Ligia Despina Craciunescu, cea care picteaza icoane si biserici, stabilita de cativa ani in Belgia.
Zilele petrecute in compania domnului profesor sunt printre cele mai luminoase zile petrecute vreodata ! Incredibila-i cuprindere, subiectele nelimitate care pot fi abordate, umorul ardelenesc si marea-i bunatate si dragoste pentru semeni il situeaza in galeria unui fel de oameni care nu se mai nasc astazi. Iar cand il asculti vorbind, nu te mai poti dezlipi de dansul !
Am avut fericirea sa-i pot sta in preajma cateva zile .Am pretuit fiecare clipa pe care a impartasit-o cu noi…era ca o flacara care raspandea lumina si caldura peste sufletele noastre….un om care a patimit 14 ani in temnitele comuniste si care nu are strop de ura in suflet….ba dimpotriva, vede partea frumoasa a detentiei… Un om care a stat in aceeasi celula cu parintele Calciu ( care i-a si salvat viata, la un moment dat) , cu Costache Oprisan, , cu Iosif V Iosif….care i-a cunoscut in detentie pe cei mai luminati dintre luminile intelighentiei romanesti ( a fost prieten bun cu Petre Tutea, i-a intalnit la Aiud pe Nichifor Crainic- profesor de Mistica la Facultatea de Teologie din Chisinau si Bucuresti ; Ministru al Culturii si al Propagandei in Guv Antonescu, printul Alexandru Ghika, fost sef al Politiei Capitalei in guvernarea Antonescu, pe părintele Dumitru Stăniloae, pe Mircea Vulcănescu, pe Radu Gyr, pe Nichifor Crainic, pe Ernest Bernea, pe Valeriu Bartolomeu Anania) si care se afla in rand cu acestia, prin imensitatea cuprinderii sale.
Este una dintre acele intalniri care iti marcheaza viata. Pentru ca Marcel Petrisor este déjà o icoana a neamului romanesc, patimind pentru dragostea sa pentru Dumnezeu si pentru tara sa.
Noi avem datoria nu numai sa ne cunoastem istroria si eroii, dar sa o si ducem mai departe, in ciuda tuturor oprelistilor. Nu trebuie sa uitam niciodata ca in Romania, in timpul regimului comunist, au existat, conform Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului, 44 de penitenciare principale si 72 de lagare de munca fortata destinate detinutilor politici, in care au patimit peste 3 milioane de romani dintre care 800.000 de oameni au murit.
In ciuda dovezilor crimelor din perioada comunista, criminalii nu au fost niciodata pedepsiti. Acum 9 ani , presedintele de atunci, Traian Basescu, a condamnat comunismul, numindu-l ilegitim și criminal. Insa totul a ramas la nivel declarativ. Vinovatii de toate aceste abuzuri si crime nu au fost condamnati, nu s-a facut dreptate sutelor de mii de victime . Vinovatii traiesc cu pensii mult mai mari ca ale victimelor lor.
Peste toate acestea domnul profesor trece cu eleganta si filosofand : « cine-s invinsii si cine-s invingatorii » ?
Cu toate ca in cartile de istorie aproape ca nu se mentioneaza lupta anti-comunista, de rezistenta din munti, noi sunem aici ca sa nu ne uitam istoria si eroii. Pentru ca daca uitam trecutul, suntem in mare pericol de a –i repeta greselile. Daca as fi Ministrul Invatamantului, as dedica un capitol special celor care au luptat impotriva sovietizarii tarii, nu numai pentru a ne cunoaste istoria, dar pentru a avea modele de urmat! Pentru a sti ca romanii pot sa stea demni si neclintiti in fata furtunilor ! Cum spunea Tutea « o caruta de tarani a tinut in sah imperii » !
