Banner
Banner

  • Mărește dimensiunea fontului
  • Dimensiunea fontului normală
  • Micește dimensiunea fontului
Stiri Belgia

Rămas bun!

Email Imprimare PDF
Astăzi îmi închei mandatul de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Regatul Belgiei, la capătul a trei ani şi jumătate.

A fost o experienţă cu totul deosebită, atât pe plan profesional, cât şi personal, şi a fost o onoare să reprezint statul român în Belgia. În aceste momente, gândurile mele se îndreaptă către concetăţenii mei care trăiesc în Belgia.

Am cunoscut mulţi români în această ţară, în Bruxelles sau în alte oraşe, din mediul asociativ, din şcoli şi universităţi, din mediul de afaceri, din instituţiile internaţionale, din spitale, la biserici, la evenimente sociale, spectacole sau recepţii. Cu mulţi dintre ei am realizat împreună diverse proiecte, de care îmi voi aminti mereu cu mare plăcere şi cu nostalgie.

Pe foarte mulţi români nu am reuşit să-i cunosc personal. Aceasta nu înseamnă însă că ei nu au existat pentru Ambasadă sau că nu m-au interesat preocupările, aspiraţiile sau problemele lor. Dimpotrivă, ele au fost o temă cotidiană a mandatului meu.

Tot ceea ce am făcut, în aceşti ani, împreună cu echipa de la Ambasadă, a fost făcut cu bună credinţă şi cu convingerea că între statul român şi românii din Belgia este posibilă o relaţie consistentă şi onestă.

Mă despart de Bruxelles şi de Belgia parafrazând o reflecţie veche de aproape un secol: „pentru a înţelege realitatea diasporei româneşti din Europa, e bine să începi prin a-i înţelege pe românii care trăiesc în Belgia.”

Urez tuturor o viaţă frumoasă, cu îndeplinirea năzuinţelor şi multă sănătate!

Ştefan Tinca
 

Iepurașul din Diaspora – o acţiune caritabilă pentru copii din România aflaţi în dificultate

Email Imprimare PDF


Iepurașul din Diaspora este o acţiune caritabilă, organizată cu ocazia sfintelor sărbători de Paște. Ea vine în completarea acțiunii caritabile anuale pe care o desfășurăm de Crăciun, numită Moș Crăciun din Diaspora, lansată cu succes în anul 2012. De atunci, mii de copii români de toate etniile, aflaţi în situații de sărăcie extremă, locuind în diverse județe din România, au primit cadourile donatorilor generoși, oameni cu inimi minunate.

Printre donatorii principali se află copii români din diaspora care vor să ofere o parte din jucăriile lor, sau cărora nu li se mai potrivesc hăinuțele preferate sau pantofii preferați, aflați încă în stare bună. De asemenea, printre donatori se află părinți și alţi adulţi care vor să ofere, poate, doar o pungă de dulciuri unui copil necunoscut, aflat într-o situație extrem de precară în România, într-un sat uitat de lume. Acel copil poate că nu a văzut niciodată cum arată o tabletă de ciocolată, o bomboană sau o jucărie.

Citeşte mai mult...
 

CA ȘI CUM .....

Email Imprimare PDF
Ca și cum am înțelege lumea în care viețuim.......

Trăim zilele acestea o stare de care ne era frică și doream să n-avem și noi parte. Era evident că va fi greu să trecem pe lângă ea ținând cont că toate reproșurile se îndreptau spre o comună din Bruxelles. Știind că teroriștii aveau complici ne întrebăm cu groază: Ce va urma?

Rezidenții din Bruxelles, belgieni de adopție sau de baștină nu vor să capituleze....... spun pe un ton aproape credibil că vor să trăiască normal și nu vor capitula...... vor să se comporte ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic.......

Acum când scriu aceste rânduri îmi dau seama cât de cutremurătoare sunt aceste cuvinte: Ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic..... Cred că aceasta este boala de care suferă societatea de azi:

Cașicumismul......

Cu toată realitatea soldaților Statului Islamic întorși printre noi am trăit ca și cum aceștia ar fi venit în Vacanța Mare și se vor întoarce din nou la ale lor în curând......

Știind că teroarea de la Paris a fost gândită de la Bruxelles, am trăit asta ca și cum teroriștii ar avea mamă și tată și n-ar fi atât de stupizi să lovească în "curtea celor dragi".....

A fost prins sub nasul nostru cel pe care-l credeam evadat și ne-am purtat ca și cum ar fi fost o mare victorie pentru care urma doar decernarea diplomelor de merit și decorațiile regale......

Acum trăim din nou ca și cum soldații de pe stradă i-ar băga în sperieți pe cei cu bombele în dulap........

Dăm românește din umeri ca și cum am spune că așa a fost voia Domnului..... și supărați privim spre cer ca și cum Dumnezeu ar fi vinovatul care a îngăduit o astfel de tragedie.......

Ne purtăm ca și cum...... deși suntem cât se poate de în lumea reală.....

Citind aceste rânduri îmi puteți reproșa că scriu ca și cum...... eu aș avea de dat lecții și de tras concluzii.......

Mi-aș fi dorit să vă scriu aceste rânduri acum câteva zile ca și cum aș fi avut un coșmar......

Din păcate vi le scriu ca și cum v-aș vorbi față către față simțindu-mă ca și cum aș fi frate de sânge cu fiecare dintre voi.....

Îmi dau seama cu durere că de această dată acest ca și cum iese din sfera realului în concret. De luni suntem frați de sânge....... Din păcate uitaserăm mulți dintre noi că eram deja frați ai aceluiași Sânge!

Doamne iartă-ne că ne purtăm în fiecare zi CA ȘI CUM TU nu ai exista .............. !

Pr Patriciu
 

Comunicat din partea Ambasadei României în Regatul Belgiei

Email Imprimare PDF

Având în vedere că reţelele de telefonie mobilă din Belgia au în prezent numeroase disfuncţionalităţi, rugăm toţi cetăţenii români care se interesează de soarta rudelor şi cunoscuţilor aflaţi în Belgia, pe care nu reuşesc să îi contacteze, să încerce apelarea lor pe numere de telefon fix, trimiterea de sms-uri sau să contacteze Centrul de Criză instituit de autorităţile belgiene unde sunt centralizate toate informaţiile privind persoanele afectate de atentatele din această dimineaţă, numere de telefon (din Romania) 0032 78151771, (din Belgia) 1771 sau 02 5064711.

Precizări de presă suplimentare – cetăţeni români afectaţi în atentatele de la Bruxelles

În continuarea informaţiilor transmise până la acest moment referitor la cetăţenii români afectaţi în atentatele de la Bruxelles, vă informăm că a fost identificat un al patrulea cetăţean român rănit. Acesta este minor şi se află în prezent sub îngrijiri într-o unitate spitalicească, asistat de un membru al familiei.

Echipa consulară mobilă din cadrul Ambasadei României la Bruxelles s-a deplasat la spitalele din Bruxelles, pentru a le acorda cetăţenilor români răniţi asistenţa necesară în astfel de cazuri.

Celula de Criză a MAE, prin intermediul Ambasadei României în Regatul Belgiei, rămâne în legătură permanentă cu autorităţile locale şi continuă verificările.

Reiterăm că o echipă consulară mobilă din cadrul Celulei de Criză a MAE se va deplasa miercuri, 23 martie 2016, la Bruxelles, pentru a întări capacitatea de asistenţă consulară a ambasadei.

De asemenea, reamintim faptul că Ministerul Afacerilor Externe a pus la dispoziția cetățenilor români precum şi rudelor acestora următoarele contacte telefonice ale Ambasadei României în Regatul Belgiei +32 (0)2 347 5338, +32 (0)2 345 0040, +32 (0)2 344 1658, apeluri redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, precum şi telefonul mobil de urgenţă al secţiei consulare a misiunii diplomatice de la Bruxelles +32(0)2 344 0854.

sursa mae.ro

 

 

Je suis Bruxelles

Email Imprimare PDF

 

Sustineti proiectul ''Vara asta construim!''

Email Imprimare PDF
Parohia Sf. Andrei si Materne din Aalst si Asociatia NEPSIS Belgia  vă invită să vă alăturați proiectului de construcție a unei cu case pentru 9 copiii în Iași!
Mai multe detalii pe www.vara-asta-construim.cf


Puteți dona contravaloarea a trei saci de ciment în contul Asociației NEPSIS Belgia sau participa la acțiunile dedicate organizării  desfășurării proiectului!
IBAN: BE23 0016 4159 8391 Beneficiarul contului: NEPSIS – BE ASBL Comunicare: Proiectul CASA Iasi SWIFT: GEBABEBB BNP Parisbas
 

Povestea Roșiei Montane abia acum începe

Email Imprimare PDF


Singurii munți care trebuie sparți sunt munții de obstacole care stau în calea dezvoltării Roșiei Montane. Ne-am luptat ani de zile pentru salvarea patrimoniului natural și cultural din regiune. Acum o luăm de la capăt; de data aceasta, însă, pentru oamenii care trăiesc într-una dintre cele mai sărace zone din România,” a declarat eurodeputatul Mircea Diaconu în deschiderea seminarului internațional intitulat Roșia Montană: Poveste fără sfârșit, care a avut loc joi, 17 martie, la sediul din Bruxelles al Parlamentului European.

Înalți oficiali ai Comisiei Europene, reprezentanți ai autoritătilor naționale, ai organizației pan-europene Europa Nostra și ai Institutului Băncii Europene de Investiții au discutat despre elaborarea unui proiect de valorificare a patrimoniului cultural al Roșiei Montane care să transforme acest sit într-un veritabil motor de dezvoltare a întregii regiuni. Proiectul prevede conceperea unei strategii pe termen lung, luând în considerare și posibile finanțări europene din perioada financiară 2016-2020. În cadrul seminarului, reprezentanți ai unor foste zone miniere din Spania, Slovenia și Anglia au prezentat experiența lor în  implementarea unor proiecte de valorificare a patrimoniului cultural care au condus la dezvoltarea economică a respectivelor zone.
Citeşte mai mult...
 


JPAGE_CURRENT_OF_TOTAL
        
Aprilie 2017
Lu Ma Mi Jo Vi Du

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

11

12

13

14

15

16

17

18

19

20

21

22

23

24

25

26

27

28

29

30


Curs Valutar
RON - EUR 4.5355
RON - UAH 0.1565

Utilizatori

We have 105 guests and 0 members online