Germania : Numărul persoanelor afectate de toxiinfecţia alimentară cauzată de bacteria E-coli, care a răpus deja viaţa a 16 pacienţi, a crescut galopant în ultimele 24 de ore, ajungând la aproape 100 de cazuri noi. Pacienţii prezintă simptome severe şi potenţial letale.
Ministrul Agriculturii german, Ilse Aigner, a declarat că cercetatorii au lucrat non-stop pentru a găsi sursa tulpinei neobişnuite a bacteriei E. coli. Se banuieşte că aceasta s-a răspândit în Europa o data cu legumele purtătoare, însă nu se ştie unde şi când anume au fost contaminate ,în drumul lor către pieţele de desfacere.
"Au fost efectuate sute de teste de agenţiile responsabile ... care au stabilit că majoritatea pacienţilor care s-au îmbolnavit au mâncat castraveţi, roşii şi salată achiziţionată în principal în nordul Germaniei," a declarat Aigner pentru televiziunea ARD. "Statele care au efectuat aceste teste trebuie să reia investigaţiile şi să afle totul despre traseul urmat de aceste livrări de castraveţi, roşii şi salată verde, până au ajuns aici."
Iniţial, autorităţile germane au indicat că lotul de castraveţi contaminaţi proveneau din Spania, însă testele au arătat că aceste legume deşi erau contaminate cu o alta variantă a bacteriei E.coli, nu au provocat izbucnirea epidemiei. Cu toate acestea, oficialii germani emit tuturor germanilor avertismentul de a evita consumul de castraveţi, roşii şi salată verde.
E. coli se găseşte foarte des în sistemul digestiv al oamenilor, vacilor şi a altor mamifere. Acesta bacterie este responsabilă pentru un număr mare de focare de contaminare a alimentelor într-un numar mare de ţări. De cele mai multe ori, aceasta provoacă boli non-letale de stomac.
Insă varianta enterohemoragică a E.coli, sau EHEC, provoacă simptome mai severe, variind de la diaree sângeroasă pana la sindromul hemolitic uremic, care se întâlneşte mai rar.
Conform agenţiei naţionale de sănătate din Germania, reprezentată de Institutul Robert Koch, momentan există 470 de persoane care suferă de acest sindrom SHU. In acest caz bacteria E. coli atacă rinichii, provocând uneori convulsii, accidente vasculare cerebrale şi stare de comă. Marţi, numărul persoanelor infectate nu depaşea 373 de cazuri.
De obicei, Germania semnalează un maxim de 50 - 60 de cazuri de SHU pe an. De la începutul lunii mai a fost raportat un număr suplimentar de 1064 de cazuri de EHEC , pe lângă cele 796 de cazuri raportate cu o zi înainte.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii a declarat că au fost raportate cazuri de EHEC în nouă ţări europene: Austria, Danemarca, Germania, Olanda, Norvegia, Spania, Suedia, Elveţia şi Marea Britanie. Conform rapoartelor organizaţiei, în fara de doua cazuri, toţi pacienţii sunt fie persoane din Germania, sau persoane care au călătorit recent în nordul Germaniei.
Este "extraordinar" sa vezi atât de multe cazuri de complicaţii la rinichi cauzate de o toxiinfecţie alimentară, a declarat Dr. Robert Tauxe, un expert în bolile cauzate de toxiinfecţii alimentare al Centrului American pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor. "Nu a mai existat o astfel de epidmie în istoria sănătăţii publice până acum."
El a adăugat că tulpina de E. coli care a deschis acest focar în Europa nu a fost întâlnita până acum în Statele Unite, unde, deşi au existat mai multe focare semnificative de toxiinfecţie alimentară în ultimii ani, nu s-a înregistrat o rată atât de mare de decese.
Nici in Europa nu exista un precedent. În 1996, a existat un focar E. coli în Marea Britanie, unde s-au înregistrat 216 cazuri şi 11 decese.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii a declarat ca 86 % din persoanele infectate sunt adulte, iar 2/3 dintre acestea sunt femei. De asemenea, organizaţia suţine că numărul de copii infectaţi este neobişnuit de mic.
yahoo.com













Comentarii