Președintele Comisiei pentru românii din străinătate, William Brînză, îi cere premierului Victor Ponta să ia în considerare proiectul legislativ privind votul prin corespondență, în contextul discuțiilor privind eliminarea românilor din străinătate de pe listele electorale permanente. ”Personal, am întreprins toate demersurile necesare pentru facilitarea accesului la vot a românilor din afara granițelor țării. Am inițiat, am promovat și am introdus proiectul legislativ privind votul prin corespondență care era destinat lor, românilor din străinătate. Așa cum se știe, proiectul nu presupunea anularea metodei tradiționale de vot clasic, la urne. Faptul că nu am găsit înțelegerea necesară pentru ca proiectul să fie adoptat până în prezent m-a determinat ca, de fiecare dată când a fost necesar, să port discuții pentru mărirea numărului de secții de vot în străinătate, atât cu reprezentanții MAE, cât și cu cei ai Guvernului. Acest lucru a contribuit la îmbunătățirea numărului de votanți, dar nu a rezolvat și nici nu va rezolva această problemă majoră, aceea de a fi respectat dreptul constituțional al românilor de a vota”, se arată într-un comunicat al deputatului PDL.
”Dată fiind această situație, vă rog domnule premier Ponta, împreună cu Guvernul pe care îl conduceți, să considerați acest proiect legislativ, al votului prin corespondență, de primă prioritate pentru că, peste câteva luni, vor fi alegerile parlamentare”, precizează William Brînză.
Guvernul a anunțat vineri că vor fi reactualizate listele electorale, iar românii care au domiciliul în străinătate nu vor mai fi trecuți pe listele permanente.
”Prin această verificare a listelor electorale din România, nimeni nu a restrâns şi nu intenţionează să restrângă dreptul de vot al vreunui cetăţean român, fie că se află în ţară, fie în străinătate. Această discuţie nu este despre dreptul la vot. Cetăţenii români care au domiciliul în străinătate au în continuare drept de vot, doar ca nu pot fi trecuţi pe listele electorale permanente din România. Există o altă zonă legală care se referă la cetăţenii români, cu drept de vot, dar care au domiciliul în afara ţării. Reglementările legate de listele electorale permanente şi de cetăţenii români cu domiciliul în afara ţării se regăsesc în Capitolul 4 al Legii nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Toţi cetăţenii români cu drept de vot, indiferent că sunt în ţară sau în afara ţării sunt, sau ar trebui înscrişi în Registrul electoral”, se arată într-un comunicat al Guvernului.
Executivul susține că Registrul electoral nu a fost realizat de fosta guvernare, acest lucru fiind una din cauzele pentru care s-a creat actuala confuzie.
”Cine nu se află pe listele electorale nu înseamnă ca nu are drept de vot. Clarificarea acestei situaţii este necesară pentru a răspunde solicitărilor primite din partea Curţii Constituţionale din România. Din punctul de vedere al Guvernului României, în conformitate cu legea, toţi cetăţenii români au drept de vot şi trebuie incluşi în calculele privind cvorumul, alături de cei din listele electorale permanente, Curtea Constituţională fiind cea care va decide cu privire la acest lucru”, mai precizează Guvernul.
REALITATEA.NET














Comentarii